Punctajele pe baza cărora se stabilesc despăgubirile cuvenite victimelor accidentelor rutiere, obţinute pe cale amiabilă, oficializate la cinci ani de la intrarea în vigoare a Legii 132

Începând din 7 septembrie victimele accidentelor rutiere pot obţine, pe cale amiabilă, despăgubiri în funcţie de gravitatea leziunilor şi complicaţiilor apărute ca urmare a accidentului, de la firma de RCA a şoferului vinovat. Miercuri, 7 septembrie, a intrat în vigoare Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Autorităţii de de Supraveghere Financiară care reglementează punctajele aferente fiecărui tip de leziune traumatică, suferită de victimă în urma accidentării rutiere, precum şi metodologia de obţinere a punctajului total al victimei accidentului rutier. Oficializarea acestui ordin are loc la peste cinci ani de la intrarea în vigoare a Legii 132 din 2017, conform căreia despăgubirea cuvenită victimei accidentului rutier, obţinută pe cale amiabilă de la firma de asigurări RCA a şoferului vinovat, se calculează prin înmulţirea punctajului total, care reflectă severitatea leziunilor suferite în urma accidentării victimei, cu dublul salariului minim brut lunar, în vigoare la data producerii accidentului, arată o analiză Economica.net.
Cristina Şomănescu - mie, 07 sept. 2022, 22:14
Punctajele pe baza cărora se stabilesc despăgubirile cuvenite victimelor accidentelor rutiere, obţinute pe cale amiabilă, oficializate la cinci ani de la intrarea în vigoare a Legii 132

Despăgubirea la care au dreptul, pe cale amiabilă, victimele accidentelor rutiere sau, după caz, supravieţuitorii lor de la firma de asigurare RCA a şoferului vinovat se stabileşte pe baza unui punctaj care reflectă gravitatea traumatismelor suferite de victimă în urma accidentării, potrivit Legii 132 din 2017, consultată de Economica.net.

Acest punctaj se aprobă prin ordin comun, emis de către Ministerul Sănătăţii şi de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform articolului 22, alineatul (5) litera a) din Legea nr. 132/2017. Vă amintim că legea antemenţionată a intrat în vigoare la 12 iulie 2017, la o lună de la data publicării sale în Monitorul Oficial.

Executivul a amânat cinci ani elaborarea ordinului prin care sunt reglementate punctajele aferente leziunilor suferite de victimele accidentelor rutiere.

Miercuri, 7 septembrie 2022, la peste cinci ani de la oficializarea Legii 132/2017, a intrat în vigoare Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi al Autorităţii de Supraveghere Financiară în care sunt reglementate amănunţit punctajele cuvenite persoanei vătămate, defalcate pe fiecare tip de leziune traumatică şi, după caz, în funcţie de complicaţiile posttraumatice survenite ca urmare a accidentării.
Economica.net a scris pe larg şi în premieră despre acest subiect în luna iunie.

Ordinul comun al ASF şi al Ministerului Sănătăţii nr. 1/2.293/2022 privind stabilirea despăgubirii persoanei prejudiciate în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății în urma producerii accidentelor de vehicule pe baza punctajului traumatologic stabilit de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial din 7 septembrie 2022.

Economica.net vă spune ce prevede actul normativ.

Fiecărui tip de leziune rezultată în urma unui accident rutier i se atribuie un punctaj, în funcţie de severitatea afectării victimei, denumit punctaj traumatologic în Ordinul comun al ASF şi al Ministerului Sănătăţii nr. 1/2.293/2022.

Despăgubirile cuvenite victimei se stabilesc pe baza punctajului traumatologic total care se obţine prin însumarea punctajelor corespunzătoare traumatismelor suferite de victimă, cu respectarea precizările enumerate de Economica.net la finalul articolului. Valoarea totală a punctajului obţinut în urma evaluării victimei nu poate depăși valoarea corespunzătoare stării vegetative persistente (200), reiese din actul normativ analizat de Economica.net. Aceste punctaje sunt reglementate prin anexa Ordinului comun al ASF şi MS nr. 1/2.293/2022, arată actul normativ analizat de Economica.net.

Despăgubirea cuvenită victimei, obţinută pe cale amiabilă de la firma de asigurare RCA a şoferului vinovat de producerea accidentului, se calculează prin înmulţirea punctajului total care reflectă severitatea leziunilor suferite în urma accidentării, cu dublul salariului minim brut lunar, în vigoare la data producerii accidentului, se arată în Legea 132/2017 şi în Ordinul comun al ASF şi al MS nr. 1/2.293/2022, analizate de Economica.net.

Valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, în vigoare la data producerii accidentului, prevede Legea 132 din 2017, consultată de Economica.net.

Despăgubirile se pot ajusta în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, pe bază de documente justificative, se mai arată în Legea 132 din 2017.

Etapele stabilirii despăgubirilor, pe cale amiabilă

Calculul punctajului traumatologic se realizează contra cost la cererea persoanei prejudiciate, a asigurătorului RCA, a BAAR sau a Fondului de Garantare a Asiguraților, de către medici experți evaluatori.

Medicii experți evaluatori pot fi medici specialiști sau primari de medicină legală sau medici specialiști sau primari de expertiză medicală a capacității de muncă sau medici care au absolvit cursul postuniversitar de „Evaluare prejudiciu corporal în cazul unor traumatisme asociate incidentelor de trafic rutier”.

Pentru calculul punctajului traumatologic, persoanele prejudiciate sunt examinate clinic printr-o expertiză de evaluare în cadrul căreia sunt verificate „acuzele prezentate, documentele doveditoare și se identifică aspectele clinice și paraclinice, morfologice și funcționale care sunt în legătură directă de cauzalitate cu accidentul de vehicule”, conform Ordinului comun al ASF şi al Ministerului Sănătăţii nr. 1/2.293/2022, analizat de Economica.net.

Nuanţat, examinarea victimei urmăreşte:

  • identificarea, notarea și descrierea tuturor leziunilor traumatice și a consecințelor acestora asociate cu accidentul rutier în cauză, identificabile cu ocazia examenului clinic;
  • existența corelaţiei diagnostic-susţinerea diagnosticului;
  • examinarea documentelor medicale relevante;
  • diferenţierea leziunilor traumatice și/sau a consecințelor acestora asociate cu accidentul rutier de patologii anterioare evenimentului rutier sau cele ulterioare care nu sunt legate cauzal de acesta.
  • acordarea unui punctaj total care să țină cont de situaţia faptică la momentul consultului sau la momentul parvenirii examenelor clinice sau paraclinice de specialitate, solicitate pe baza baremului, se arată în Ordinul comun al ASF şi MS, consultat de Economica.net.

În urma efectuării examinării, medicul expert evaluator eliberează un raport de evaluare de medicină de asigurări. Dintre informaţiile pe care le conţine raportul amintim:

  • concluziile – punctajele acordate pentru fiecare tip de leziune suferită de victimă, aprecieri cu privire la eventuale complicații cu caracter definitiv ale traumatismelor suferite în urma accidentării.
  • datele de identificare ale victimei și ale medicului expert evaluator;
  • acuzele semnalate de victima accidentului;
  • examenul clinic efectuat în cadrul examinării;
  • date din actele medicale;
  • date din consultările medicale solicitate în cadrul examinării;
  • leziunile traumatice;
  • complicațiile posttraumatice identificate, diagnostic, prognostic, reiese din Ordinul comun al ASF şi al Ministerului Sănătăţii nr. 1/2.293/2022, analizat de Economica.net.

Cum interpretăm tabelul punctajelor acordate victimei în funcţie de leziunile apărute în urma accidentării şi de gravitatea afectării victimei

În tabelul din anexa Ordinului comun al ASF şi al MS vom vedea trei indicatori pentru care sunt stabilite defalcat punctaje: leziune traumatică iniţială (LT), complicaţii posttraumatice (CP) şi consecinţe posttraumatice permanente (CPP).

 

 

  • Capturi făcute de Economica.net din anexa Ordinului comun al ASF şi al MS.

Termenul de complicații posttraumatice se referă la complicații imediate și/sau acute sau cronice care beneficiază de recuperare terapeutică.
Termenul de consecințe posttraumatice permanente vizează complicații cu caracter permanent care nu se mai pot vindeca și care pot genera consecințe posttraumatice severe sau invaliditate, pentru care punctajul cuantifică gradul în care este afectată capacitatea unui om de a funcționa normal în societate sau în mediul familial, conform Ordinului comun al ASF şi al MS, consultat de Economica.net.

Daunalitatea asociată punctajului nu include nicio referire la costurile procedurilor medicale, chirurgicale și recuperatorii necesare pentru vindecarea sau reducerea deficitelor morfofiziologice evaluate.

În cazul leziunilor multiple se aplică metoda însumării leziunilor și complicațiilor pe măsură ce acestea se constituie, cu următoarele precizări:

  • în cazul în care victima are mai multe leziuni, valoarea totală nu poate depăși valoarea corespunzătoare stării vegetative persistente. Valoarea acesteia din barem este de 200, prevede Ordinul comun al ASF şi al MS, analizat de Economica.net.
  • dacă o leziune traumatică generează mai multe complicații, se va calcula numărul total de puncte pentru fiecare complicație în parte, fără însă ca valoarea totală a acestora să o depășească pe cea corespunzătoare stării vegetative persistente.
  • dacă o leziune traumatică generează mai multe consecințe posttraumatice permanente (CPP), în calcul se va lua strict punctajul celei mai severe CPP, fără însă ca valoarea totală a acestora să o depășească pe cea a stării vegetative persistente, reiese din Ordinul comun al ASF şi al Ministerului Sănătăţii nr. 1/2.293/2022, analizat de Economica.net.
  • dacă o leziune traumatică generează atât complicaţii posttraumatice (CP), cât şi consecinţe posttraumatice permanente (CPP), în calcul vor fi incluse leziunea traumatică și punctajele pentru CP și CPP cu severitatea maximă, fără însă ca valoarea totală a acestora să o depășească pe cea corespunzătoare stării vegetative persistente, arată actul normativ consultat de Economica.net.
  • dacă victima are mai multe leziuni traumatice (LT), se vor aduna valorile aferente LT, CP și CPP pentru fiecare leziune în parte, fără însă ca valoarea totală a acestora să o depășească pe cea corespunzătoare stării vegetative persistente, potrivit actului normativ analizat de Economica.net.

Important

Cererea persoanei prejudiciate, a asigurătorului RCA, a BAAR sau a Fondului de Garantare a Asiguraților, nesoluționate până la 7 septembrie 2022, data intrării în vigoare a Ordinului comun al ASF şi al MS, prezentat de Economica.net în acest articol, se soluționează conform prevederilor acestui act normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...