Cotaţiile monedei naţionale au coborât în jurul nivelului de 4,4350 lei/euro, într-o piaţă apatică, în care jucătorii urmăresc atent semnalele venite din partea Rezervei Federale a Statelor Unite, dar şi criza din Siria.
La deschidere, euro era cotat la 4,4370 – 4,4400 lei, aproape de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când euro era schimbat pentru 4,4365 – 4,4390 lei.
Primele transferuri au coborât uşor cotaţiile, iar în jurul orei 10:15 operaţiunile se perfectau la 4,4340 – 4,4360 lei/euro.
Jucătorii urmăresc atent semnalele venite din partea Rezervei Federale a Statelor Unite, dar şi criza din Siria. Piaţa nu a reacţionat la datele privind creşterea PIB cu 0,5% în trimestrul al doilea, faţă de precedentele trei luni, şi cu 1,8% la semestru, creşteri mai mari faţă de primele estimări, care indicau un avans de 0,3%, respectiv 1,7%.
Valutele din regiune consemnau, de asemenea, câştiguri uşoare.
Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi un curs de referinţă de 4,4358 leieuro, cu 1,37 bani peste nivelul de luni. În şedinţa anterioară, cursul a fost de 4,4221 lei/euro.