ANAF a obţinut încasări în creştere cu 12,5%, în primele 8 luni

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a obţinut încasări de 246,2 miliarde de lei în primele 8 luni, o creştere cu 22,4% indice nominal faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a anunţat, vineri, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş, în cadrul unei conferinţe de presă.
AGERPRES - vin, 09 sept. 2022, 12:03
ANAF a obţinut încasări în creştere cu 12,5%, în primele 8 luni

„Activitatea ANAF în primele 8 luni ale anului a dus la colectarea unor venituri bugetare în valoare de 246,2 miliarde de lei, respectiv o creştere cu 22,4% indice nominal, respectiv 12,5% indice real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, respectiv august 2021. Iar dacă ne raportăm la cele 8 luni de zile am încasat în plus 45 de miliarde de lei faţă de cele 8 luni din anul 2021 când s-au încasat 201,2 miliarde de lei. Gradul de realizare a fost de 106,6% raportat la legile bugetare lucru care şi a dus, aşa cum bine ştiţi la o rectificare bugetară care s-a realizat prin Ordonanţa 19, lucru care cred că este pozitiv pentru întreaga activitate la nivelul Guvernului României”, a declarat Lucian Ovidiu Heiuş.

El a menţionat că în primele 8 luni ale anului rambursările de TVA au continuat în ritm accelerat, ajungând la 18,1 miliarde de lei, faţă de 16,5 miliarde de lei rambursaţi în primele 8 luni din 2021.

Potrivit datelor prezentate în conferinţă, în luna august s-au colectat venituri bugetare nete în sumă de 29,1 miliarde de lei, mai mult cu 5 miliarde de lei faţă de luna august 2021.

Potrivit şefului ANAF, una dintre marile provocări ale instituţiei o reprezintă realizarea componentei din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă însă instituţia a atins toate jaloanele şi ţintele pentru această perioadă din an, unele fiind chiar devansate. Astfel, era stabilit ca ţintă înrolarea a 600.000 de case de marcat până la finalul anului, iar în prezent sunt conectate 619.189 de case de marcat la sistemul ANAF. De asemenea, era stabilit ca numărul de utilizatori ai spaţiului privat virtual (SPV) să ajungă la 1.009.679 de utilizatori până la finale anului, iar la 8 septembrie erau 1.017.371 de utilizatori.

Totodată, Heiuş a amintit că, începând cu data de 1 martie, neplata contribuţiilor şi impozitelor cu reţinere la sursă este deja infracţiune. În colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, a fost înaintat miercuri dosarul pentru continuarea cercetărilor în cazul unui număr de 52.976 de contribuabili activi care aveau înregistrată ca şi obligaţii totale suma de 373 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...