FMI vrea să extindă accesul la finanţarea de urgenţă, în urma majorării preţurilor alimentelor – Reuters

Fondul Monetar Internaţional caută soluţii pentru a furniza finanţare de urgenţă statelor care se confruntă cu un dezechilibru al preţurilor produselor alimentare, şi va discuta măsurile la reuniunea de luni a Comitetului executiv, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - lun, 12 sept. 2022, 10:40
FMI vrea să extindă accesul la finanţarea de urgenţă, în urma majorării preţurilor alimentelor - Reuters

Planul, despre care nu s-a raportat anterior, va fi prezentat la o reuniune neoficială a Comitetului executiv al FMI, scrie Agerpres.

Măsurile prevăd sprijinirea de către FMI a Ucrainei şi a altor ţări afectate sever de războiul declanşat de Rusia, fără impunerea condiţiilor cerute într-un program obişnuit de finanţare. Amploarea şi domeniul de aplicare nu sunt încă clare, au precizat sursele.

Votul oficial pentru sprijinirea măsurii, dezvoltată de echipa FMI în ultimele luni, este aşteptat înainte de reuniunea anuală a FMI din octombrie. Dacă planul va fi aprobat, va creşte temporar limita de acces existentă şi va permite tuturor statelor membre să împrumute suplimentar până la 50% din cota lor la FMI, conform Instrumentului rapid de finanţare şi Instrumentului rapid de credit.

„Conceptul este simplu, dar ar putea ajuta multe ţări”, apreciază sursele.

Pe plan global, preţurile produselor alimentare au crescut semnificativ, în urma blocării rutelor de aprovizionare, a sancţiunilor şi a altor restricţii comerciale, deşi acordul realizat de Naţiunile Unite luna trecută a permis reluarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene şi a dus la reducerea preţurilor.

Instituţia financiară cu sediul la Washington estima în iulie că inflaţia va ajunge anul acesta la 6,6% în economiile avansate şi la 9,5% în economiile emergente şi cele în curs de dezvoltare, ceea ce reprezintă „riscuri clare” la adresa stabilităţii macroeconomice actuale şi viitoare.

Multe ţări din Africa şi alte state sărace, care se confruntă cu lipsa alimentelor şi foamete, au cerut majorarea fondurilor, dar încă nu se poate aprecia cu exactitate numărul ţărilor care vor solicita ajutor financiar suplimentar.

Un purtător de cuvânt al FMI declara săptămâna trecută pentru Reuters că instituţia financiară globală „continuă să colaboreze strâns cu autorităţile ucrainene şi explorează în prezent toate opţiunile fezabile pentru a furniza sprijin suplimentar Ucrainei în aceste condiţii dificile”.

În multe state în curs de dezvoltare, alimentele sunt pe primul loc în coşurile inflaţioniste – selecţia de bunuri folosite la calculul costului vieţii – conform datelor FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...