Războiul din Nagorno-Karabah. Un acord de încetare a ostilităţilor între Armenia şi Azerbaidjan, încălcat după câteva minute

Armenia şi Azerbaidjan au convenit marţi dimineaţă o încetare a ostilităţilor în regiunea Nagorno-Karabah, însă înţelegerea a fost încălcată după numai câteva minute, au anunţat media azere, potrivit Reuters.
AGERPRES - mar, 13 sept. 2022, 11:37
Războiul din Nagorno-Karabah. Un acord de încetare a ostilităţilor între Armenia şi Azerbaidjan, încălcat după câteva minute

Un acord de încetare a focului a intrat în vigoare la orele locale 09:00 (05:00 GMT), potrivit relatărilor de presă şi unei surse care a solicitat anonimatul, dar media azere au informat că acordul a fost încălcat la scurt timp, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, miniştrii apărării din Rusia şi Armenia au discutat marţi dimineaţă şi au decis să adopte măsuri pentru a stabiliza situaţia la frontiera armeano-azeră, a declarat Ministerul Apărării armean, citat de Interfax.

Armenia şi Azerbaidjan au anunţat marţi confruntări de amploare la graniţă, soldate cu moartea unor soldaţi azeri, în cea mai recentă izbucnire de violenţă între cele două ţări.

Schimburi frecvente de focuri de armă au fost raportate de-a lungul frontierei comune de la sfârşitul războiului din 2020 dintre Erevan şi Baku din cauza regiunii Nagorno-Karabah.

Ministerul Apărării azer a acuzat Armenia de ”acte subversive pe scară largă” în apropierea districtelor Dashkasan, Kelbajar şi Lashin de la graniţă, adăugând că poziţiile armatei sale ”au fost atacate, inclusiv cu mortiere”.

Săptămâna trecută, Erevanul a acuzat Azerbaidjanul de uciderea unuia dintre soldaţii armeni într-un schimb de focuri la frontieră.

Cele două ţări vecine au purtat două războaie – în anii ’90 şi în 2020 – în regiunea Nagorno-Karabah, enclavă azeră populată majoritar de etnici armeni.

Te-ar mai putea interesa și
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, de a proteja integritatea procesului electoral și de a oferi un spațiu......
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...