Franţa se aşteaptă la cea mai mică recoltă de porumb de după 1990, din cauza secetei

Fermierii francezi se pregătesc să strângă cea mai mică recoltă de porumb din ultimele trei decenii, o dovadă a impactului uriaş provocat de secetă asupra producţiei de alimente în Europa, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 13 sept. 2022, 14:24
Franţa se aşteaptă la cea mai mică recoltă de porumb de după 1990, din cauza secetei

Căldura şi seceta au afectat o mare parte a continentului pe parcursul verii, în ceea ce a fost cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani. Lovitura a fost una deosebit de gravă pentru fermieri, care au început deja să folosească rezervele de furaje de iarnă pentru a-şi putea hrăni animalele, în condiţiile în care păşunile s-au uscat, şi care se confruntă cu o scădere a producţiei pe toate planurile, de la cartofi şi până la sfeclă de zahăr, scrie Agerpres.

Recoltatul porumbului tocmai a început în Franţa, unul dintre cei mai mari producători agricoli ai Europei. Ministerul Agriculturii de la Paris a estimat marţi că producţia de porumb, o cultură utilizată la furajarea păsărilor şi porcilor, va scădea cu 25%, până la 11,6 milioane de tone. Evoluţiile meteo nefavorabile au redus producţia cu aproape un sfert, pentru toate culturile, comparativ cu situaţia de anul trecut, singura excepţie fiind oleaginoasele, arată raportul publicat marţi.

„Nicio regiune nu a fost scutită de scăderea randamentului”, a informat Ministerul Agriculturii de la Paris cu privire la culturile de porumb.

O recoltă mai mică de porumb ameninţă să menţină preţul alimentelor la un nivel ridicat. Costurile cu alimentele în Uniunea Europeană au crescut cu 12% în luna iulie a acestui an comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, iar în Marea Britanie creşterea a fost chiar mai mare. Blocul comunitar importă porumb din ţări precum Ucraina pentru a-şi acoperi necesarul, însă în acest an importurile din Ucraina, o ţară afectată de război, ar urma să scadă cu aproximativ jumătate comparativ cu sezonul precedent.

Culturile de porumb din Germania şi România, alţi importanţi producători europeni, au fost afectate şi ele de secetă. În plus, producătorii se confruntă cu o creştere accelerată a costurilor cu îngrăşămintele şi gazele naturale, care sunt utilizate la uscarea porumbului după recoltare.

Te-ar mai putea interesa și
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care au co-semnat un text ce condamnă presupusa lipsă de cooperare a Teheranului......
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...