Ieftinire masivă a carburanților azi. Care sunt prețurile la benzină și motorină

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a ieftinit azi puternic benzina și motorina, la două zile după precedenta modificare de preț.
Mihai Nicuţ - joi, 15 sept. 2022, 08:08
Ieftinire masivă a carburanților azi. Care sunt prețurile la benzină și motorină

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa pe 13  septembrie 2022, în aplicația Petrom, un preț al benzinei standard de 7,54 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 8,76 lei/litrul.

Prețurile reale pe care le plătiți la pompă sunt cu 50 de bani mai mici însă, adică 7,04 lei pe litru la benzină și 8,26 lei pe litru la motorină.

Așadar, liderul pieței a scăzut prețurile cu 15 bani pe litru, și la benzină și la motorină, o mișcare masivă a prețului, în condițiile în care Petrom modifică prețurile în gneral cu cpatru-cinci bani pe litru sau, foarte rar, cu 10 bani pe litru.

Precedenta modificare de preț a avut loc acum două zile, pe 13 septembrie, când compania a scumpit doar motorina cu patru bani pe litru, lăsând neschimbat prețul benzinei. Precedenta a avut loc la 10 septembrie, când benzina s-a ieftinit cu patru bani pe litru, iar cea anterioară la 6 septembrie, când prețul motorinei a crescut cu 4 bani pe litru.

Și după modificarea de preț de azi, se menține diferența de preț dintre motorină și benzină, motorina rămânând cu peste 1,2 lei mai scumpă decât benzina, o diferență record. România este importator net de motorină și a importat 1,33 milioane de tone în primele șase luni ale anului, conform datelor Oil Terminal, dublu față de cantitatea de diesel adusă în țară pe această cale în aceeași perioadă a anului trecut.

Ordonanța de reducere cu 50 de bani a prețurilor, suportată jumătate de companii și jumătate de stat, este în vigoare până la finalul lunii septembrie.Nu este clar încă dacă perioada va fi prelungită, ultimele declarații ale oficialilor guvernamentali fiind că situația este în analiză. Ar fi posibilă o prelungire, dar doar pentru carburanții standard, nu și cei premium.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat ieri că nu consideră că preţul la motorină va depăşi 9 lei/litru în perioada următoare, deşi cotaţia motorinei a crescut uşor, comparativ cu acum 10 zile.

„Motorina a avut cotaţii. România e importatoare de motorină. Am văzut o creştere azi de 11 bani. Cotaţia motorinei acum 10 zile a crescut uşor odată cu paritatea leu/dolar pentru că acciza se plăteşte la dolar. Nu estimez o creştere foarte mare a preţului la motorină. Am aşteptat în piaţă şi e posibil să vină o cotaţie în jos a motorinei sau se va menţine unde este acum. Referitor la ce se va întâmpla de la 1 octombrie, cred că trebuie să mai aşteptăm un pic. Vom discuta în coaliţie şi Guvernului, iar apoi vom lua o decizie şi o vom anunţa”, a afirmat Virgil Popescu, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

Citește și:

Prețurile carburanților în benzinăriile din România urmează cotațiile internaționale – Consiliul Concurenței

Potrivit datelor Petrom de la jumătatea anului, cererea națională de carburanți s-a redus în trimestrul al doilea cu 2%, după ce în primul trimestru crescuse cu 7%.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu  o rețea de  561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...