Ungaria nu mai poate fi considerată o democraţie deplină, potrivit PE

Parlamentul European a adoptat joi un raport în care condamnă "eforturile deliberate şi sistematice ale guvernului ungar" de a submina valorile europene şi solicită rezultate în procesul prevăzut la articolul 7 al Tratatului UE, informează un comunicat de presă al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE).
AGERPRES - joi, 15 sept. 2022, 16:20
Ungaria nu mai poate fi considerată o democraţie deplină, potrivit PE

Lipsa unei acţiuni decisive a UE a contribuit la apariţia unui „regim hibrid de autocraţie electorală”, şi anume un sistem constituţional în care au loc alegeri, dar respectarea normelor şi standardelor democratice este absentă, afirmă eurodeputaţii.

Documentul adoptat joi, cu 433 voturi pentru, 123 împotrivă şi 28 abţineri, se bazează pe raportul cu care Parlamentul a declanşat procedura prevăzută la articolul 7 în 2018 (care poate duce în cele din urmă la o suspendare a anumitor drepturi ale unui stat membru, în special, a dreptului de vot în Consiliul UE, n.red.), pentru a oferi o imagine de ansamblu a evoluţiilor din cele 12 domenii de interes ale Parlamentului.

Acesta demonstrează modul în care valorile consacrate la articolul 2 din tratatele UE, inclusiv democraţia şi drepturile fundamentale în această ţară, s-au deteriorat şi mai mult din 2018, prin „eforturile deliberate şi sistematice ale guvernului ungar” şi au fost exacerbate de lipsa de acţiune a UE.

Potrivit comunicatului, Parlamentul deplânge incapacitatea Consiliului UE de a realiza progrese semnificative pentru a contracara regresul democratic în Ungaria. Deputaţii subliniază că articolul 7 alineatul (1) nu impune unanimitatea între statele membre pentru a identifica un risc clar de încălcare gravă a valorilor UE şi nici pentru a emite recomandări şi termene concrete. Aceştia afirmă că orice întârziere suplimentară în luarea de măsuri în temeiul articolul 7 pentru a proteja valorile UE în Ungaria ar constitui o încălcare a principiului statului de drept de către Consiliu.

Eurodeputaţii îndeamnă Comisia să utilizeze pe deplin toate instrumentele de care dispune şi, în special, Regulamentul privind condiţionalitatea bugetară.

Într-un moment în care valorile UE sunt ameninţate în special de războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi de acţiunile sale anti-UE, aceştia solicită, de asemenea, Comisiei:
– să se abţină de la aprobarea Planului de redresare şi rezilienţă al Ungariei până când aceasta va respecta pe deplin toate recomandările relevante ale semestrului european şi va pune în aplicare toate hotărârile relevante ale Curţii de Justiţie a UE şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului;
– să excludă de la finanţare acele programe de coeziune care contribuie la utilizarea abuzivă a fondurilor UE sau la încălcări ale statului de drept;
– aplicarea mai strictă a Regulamentului privind dispoziţiile comune şi a Regulamentului financiar pentru a combate orice utilizare abuzivă a fondurilor UE din motive politice.

La patru ani de la raportul care a început procesul prevăzut la articolul 7, eurodeputaţii sunt în continuare preocupaţi de mai multe aspecte privind democraţia şi drepturile fundamentale în Ungaria. Unele dintre principalele domenii sunt funcţionarea sistemului său constituţional şi electoral, independenţa sistemului judiciar, corupţia şi conflictele de interese şi libertatea de exprimare, inclusiv pluralismul mass-media. Libertatea academică, libertatea religioasă, libertatea de asociere, dreptul la egalitate de tratament, inclusiv drepturile persoanelor LGBTIQ, drepturile minorităţilor, precum şi cele ale migranţilor, solicitanţilor de azil şi refugiaţilor sunt, de asemenea, problematice.

„Concluziile prezentului raport sunt clare şi irevocabile: Ungaria nu este o democraţie’, a declarat Gwendoline Delbos-Corfield (Verzi/ALE, Franţa), raportoarea Parlamentului privind situaţia din Ungaria.

”A fost mai urgent ca oricând ca Parlamentul să adopte această poziţie, având în vedere rata alarmantă în care statul de drept înregistrează regrese în Ungaria. Pe lângă recunoaşterea strategiei autocratice a Fidesz, majoritatea largă a deputaţilor care sprijină această poziţie în Parlamentul European este fără precedent. Acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă adresat Consiliului şi Comisiei”, a adăugat eurodeputata franceză, citată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...