Potrivit surselor citate, Agenţia Fondului pentru Mediu nu ar fi trebuit să blocheze aceste conturi, iar ministrul Mediului a explicat că decizia a fost luată de un funcţionar.
„Ministrul nu a ştiut de această decizie a AFM de blocare a conturilor. Cei de la AFM trimiseseră de mai multe ori somaţie de plată, dar de la Blue Air nu au răspuns şi aşa au considerat ei de cuviinţă”, au arătat sursele citate.
Blue Air Aviation a anunţat marţi, 6 septembrie, că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.
Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu, respectiv pe 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat ulterior că va relua zborurile abia din 10 octombrie, precizând că nu dispunea de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.
Totodată, operatorul aerian a transmis pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporturile de plecare pentru că aceste zboruri nu pot fi operate.
În acest context, Executivul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air.
Call centerul MAE, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au primit până pe 8 septembrie, 2.663 de solicitări de ajutor din partea românilor afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air, a informat Guvernul.