Jeff Bezos nu mai este al doilea cel mai bogat om din lume. Un miliardar indian i-a luat locul

Jeff Bezos tocmai şi-a pierdut statutul de a doua cea mai bogată persoană din lume, coborând pe locul trei, în timp ce magnatul indian Gautam Adani (foto) urcă rapid în clasamentuli miliardarilor realizat de Bloomberg.
News.ro - sâm, 17 sept. 2022, 11:27
Jeff Bezos nu mai este al doilea cel mai bogat om din lume. Un miliardar indian i-a luat locul

Elon Musk, încă pe primul loc ca cea mai bogată persoană, cu o avere de 260 de miliarde de dolari, ar putea fi nevoit să-şi păzească spatele, comentează CNN, precizând că Adani a avut nevoie de mai puţin de 10 luni să ajungă pe locul doi după ce a început anul pe locul 14, relatează CNN, citat de News.ro.

Este prima dată când o persoană din Asia s-a clasat atât de bine pe lista Bloomberg, care a fost mult timp dominată de antreprenorii din tehnologie.

Averea de 146,9 miliarde de dolari a lui Adani, în mare parte legată de conglomeratul său Adani Group, se află încă mult în urma celor 260 de miliarde de dolari ai lui Musk.

Grupul operează o serie de afaceri, inclusiv în domeniile portuar şi al cărbunelui, care au prosperat în ultimii ani.
Acţiunile unor companii Adani au crescut cu peste 1.000% din iunie 2020, reflectând optimismul investitorilor cu privire la puterea conglomeratului în domenii precum infrastructura şi energia regenerabilă a căror dezvoltare a fost considerată prioritară de către premierul Narendra Modi.

Acţiunile companiei sale emblematice, Adani Enterprises, au crescut cu peste 115% în 2022.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Specialiştii Electrica au remediat toate problemele reţelei de distribuţie a energiei electrice din zona afectată de inundaţii în judeţul Galaţi (Video)
Sebastian Burduja: Specialiştii Electrica au remediat toate problemele reţelei de distribuţie a energiei electrice din ...
Specialiştii Electrica au reuşit să remedieze toate problemele reţelei de distribuţie a energiei electrice din zona afectată de inundaţii în judeţul Galaţi, a anunţat, luni seara,......
ICCJ: Înregistrarea fără acord a convorbirii telefonice dintre angajat și angajator este admisibilă ca probă în conflictele de muncă
ICCJ: Înregistrarea fără acord a convorbirii telefonice dintre angajat și angajator este admisibilă ca probă în conflictele ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, luni, că este admisibilă ca probă, în litigiile de muncă, înregistrarea ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva mai multor oficiali georgieni implicați în reprimarea manifestanților care protestau față de adoptarea unei legi controversate
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva mai multor oficiali georgieni implicați în reprimarea manifestanților care ...
Statele Unite au anunţat luni un nou set de sancţiuni care îi vizează pe oficialii georgieni acuzaţi de reprimarea manifestaţiilor ...
Curtea de Conturi Europeană: Veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat în 2023 la 7,2 miliarde de euro
Curtea de Conturi Europeană: Veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat în 2023 ...
În 2023, veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat la 7,2 miliarde de euro, adică ...