Băncile centrale au răspuns apelurilor statelor emergente, ale căror monede s-au depreciat puternic în acest an din cauza temerilor legate de impactul planului Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite de a restrânge în acest an măsurile de stimulare a economiei americane, transmite AFP.
„Băncile noastre centrale s-au angajat ca schimbările politicilor monetare să fie precaute şi comunicate clar” se arată în comunicatul final al G20.
Liderii G20 au recunoscut totodată că accelerarea creşterii economice va fi însoţită de treanziţia spre normalitate a politicilor monetare.
Comunicatul notează nevoia urgentă de întărire a redresării mondiale şi de generare a unei creşteri economice mai puternice, pentru crearea de locuri de muncă, şi reiterează prioritatea dată creşterii în raport cu disciplina bugetară.
Între riscurile menţionate se numără încetinirea creşterii în economiile emergente, care reflectă în unele cazuri volatilitatea fluxurilor de capital, condiţiile financiare dificile şi instabilitatea preţurilor materiilor prime.
Ţările emergente în frunte cu China sunt afactate în prezent de încetinirea creşterii economice, care a reprezentat în ultimii ani motorul economiei mondiale.
La acest fenomen s-au adăugat în ultimele luni ieşirile masive de capital declanşate de semnalele date de Fed privind intenţia de a restrânge măsurile excepţionale de stimulare a creşterii economice.
Investitorii se pregătesc pentru majorarea dobânzilor în SUA şi au început să îşi repatrieze fondurile, antrenând deprecierea unor monede emergente, cum este rupia indianăm care a scăzut cu 25% de la începutul acestui an, realul brazilian (-15%) şi rubla rusească (-10%).