Grecia scoate la vânzare o casă bântuită din Atena, într-o licitaţie în stil eBay

Statul elen, criticat pentru ineficienţa eforturilor de vânzare a activelor imobiliare, a scos la licitaţie o casă dărăpănată despre care se crede că ar fi bântuită, într-o licitaţie online în stil eBay, relatează Bloomberg.
Economica.net - vin, 06 sept. 2013, 16:27
Grecia scoate la vânzare o casă bântuită din Atena, într-o licitaţie în stil eBay

Legenda din jurul casei în ruină de pe strada Smolenski din Atena spune că fantoma fostului proprietar îndepărtează cumpărătorii cu vaietul „casa este a mea”.

Guvernul grec refuză să se lase înfricoşat, urmând ca imobilul cu două etaje şi un turn, înconjurat de palmieri, să fie vândut pe 17 septembrie, celui care va oferi mai mult într-o licitaţie organizată pe Internet.

Grecia încearcă să risipească criticile că nu face suficiente eforturi pentru vânzarea unor active imobiliare, în cadrul programului internaţional de salvare de 240 miliarde de euro.

„Bântuie practic bugetul elen. Generează zero venituri, nici măcar taxe”, a spus Andreas Taprantzis, director general pentru proprietăţi imobiliare la Fondul Republicii Elene pentru Dezvoltarea Activelor.

Vânzarea activelor de stat nu a adus veniturile scontate din cauza birocraţiei, scăderii cererii şi a opoziţiei politice.

Creditorii internaţionali ai ţării au anunţat că vor analiza mai atent strategiile folosite de Grecia, la următoarea vizită trimestrială de evaluare, din această lună.

Cu peste 70.000 de proprietăţi, de la o staţiune de lux de lângă Atena şi până la un service auto ieşit din folosinţă, activele imobiliare reprezintă jumătate din cele 50 de miliarde de euro pe care Guvernul s-a angajat să le obţină prin vânzări şi privatizări.

În cazul a 1.000 de imobile mici, birouri şi locuinţe aflate în proprietatea statului, autorităţile au decis că cea mai bună soluţie de vânzare este prin licitaţii online, a spus Taprantzis.

De la debutul procedurii în luna iulie, statul a vândut online trei proprietăţi, pe care a obţinut 7,4 milioane de euro. În această lună urmează să fie scoase la vânzare alte şapte imobile, iar preţul de pornire va fi de 310.000 de euro, în cazul casei din strada Smolenski, construită în anii 1930, şi până la 3,4 milioane de euro în cazul unei proprietăţi comerciale.

Guvernul ţinteşte ca vânzările prin licitaţii online să aducă venituri anuale de 35-50 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...