Țările de Jos vor plafona prețurile energiei electrice și a gazelor începând de la 1 ianuarie 2023

Guvernul olandez va plafona preţul energiei de la 1 ianuarie 2023 pentru a-i proteja pe consumatori de creşterile de preţuri, a relatat luni postul NOS, citat de Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 19 sept. 2022, 21:17
Țările de Jos vor plafona prețurile energiei electrice și a gazelor începând de la 1 ianuarie 2023

Preţurile vor fi plafonate la nivelul din ianuarie 2022, pentru cantitatea medie de gaz şi electricitate folosită de gospodării, a menţionat NOS, citând surse guvernamentale.

Executivul Ţărilor de Jos urmează probabil să anunţe planurile în acest sens marţi, după stabilirea detaliilor cu companiile energetice.

Pe lângă plafonarea preţurilor, companiile energetice ar urma să se angajeze că nu vor debranşa niciun client în următoarele şase luni.

Noile măsuri se vor adăuga planurilor ce prevăd măsuri estimate la 16 miliarde de euro pe parcursul anului următor, menite să-i ajute pe olandezi să plătească facturile în creştere la energie şi alimente, acestea fiind cuprinse de asemenea în bugetul pe 2023 ce va fi prezentat marţi.

Între altele, măsurile cuprind o creştere de 10% a salariului minim şi creşterea subvenţiilor pentru asistenţă medicală şi plata chiriilor, guvernul urmărind să obţină banii necesari din creşterea impozitelor pe avere şi profit.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...