Datoria guvernamentală a urcat uşor în iulie, la 48,8% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat uşor în luna iulie a acestui an, la 48,8% din Produsul intern brut, de la 48,3% din PIB în luna precedentă, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, publicate marţi.
AGERPRES - mar, 20 sept. 2022, 14:02
Datoria guvernamentală a urcat uşor în iulie, la 48,8% din PIB

Datoria guvernamentală s-a cifrat, în iulie, la 628,39 miliarde lei, faţă de 621,83 miliarde de lei în iunie şi 577,14 miliarde de lei (48,8% din PIB) la finalul anului trecut.

Datoria pe termen mediu şi lung era în iulie de 606,91 miliarde de lei, iar cea pe termen scurt de 21,46 miliarde de lei.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 518,19 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 98,35 miliarde de lei.

Datoria în euro se cifra la 287,04 miliarde echivalent lei, cea în monedă naţională – 282,43 miliarde de lei iar datoria în dolari americani – 57,68 miliarde echivalent lei.

Datoria administraţiei publice centrale se ridica, la sfârşitul lui iulie, la 611,34 miliarde lei, din care 589,88 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în euro (282,85 miliarde de lei, echivalent) şi în lei (269,57 miliarde de lei).

Datoria administraţiei publice locale se cifra la 17,05 miliarde de lei, din care 17,03 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Datoria internă a administraţiei publice era, în iulie, de 310,21 miliarde de lei (24,1% din PIB), din care 297,98 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 12,23 miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 318,18 miliarde de lei (24,7% din PIB), din care 313,36 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,82 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut vineri Occidentului să nu minimizeze ameninţările venite din partea......
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Donald Trump l-a numit vineri pe Scott Bessent, fondatorul companiei de investiţii Key Square Group şi promotor ardent ...
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețul motorinei a crescut azi în benzinării, iar prețul benzinei a stagnat, astfel că diferența de preț dintre motorină ...