Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a aprobat noile norme pentru construirea de grădinițe

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a aprobat, marţi, un act normativ care prevede noi reguli pentru construcţia unor grădiniţe moderne şi sustenabile, care le înlocuiesc pe cele în vigoare elaborate în 1997, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 20 sept. 2022, 16:24
Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a aprobat noile norme pentru construirea de grădinițe

„La elaborarea acestor normative de construcţii am avut în vedere crearea unor spaţii sănătoase pentru copii, construcţia unor grădiniţe moderne şi prietenoase cu mediul înconjurător. După cum se ştie, anul trecut am început reactualizarea normativelor de proiectare, a ghidurilor şi a metodologiilor, majoritatea fiind elaborate în perioada 1996 – 1999, fără a mai fi actualizate de atunci. Primul normativ reactualizat a fost cel pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea creşelor, urmat de normativul pentru construcţia şcolilor şi liceelor, precum şi de cel pentru spitale, iar astăzi se transmite, spre publicare, în Monitorul Oficial al României, Normativul pentru grădiniţe, care va intra în vigoare la 30 de zile de la publicare”, a declarat ministrul, citat într-un comunicat transmis de MDLPA.

Potrivit comunicatului, noul normativ a ţintit atât alinierea cu standardele din ţara noastră şi cu cele europene, publicate de Asociaţia de Standardizare din România, cât şi armonizarea cu cerinţele specifice procesului educaţional din strategiile elaborate de către autorităţile publice de resort pentru reformarea sistemului educaţional.

Noul normativ tratează, în principal, aspectele legate de eficienţa energetică a acestor construcţii, astfel încât grădiniţele noi vor fi verzi şi sustenabile. De asemenea, conţine prevederi detaliate pentru asigurarea sănătăţii copiilor, cum ar fi detalierea sistemelor de ventilaţie.

Sursa foto: RomaniaTv.net

Te-ar mai putea interesa și
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale al celei mai mari alianţe din coaliţia de guvernare pro-UE condusă de......
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...