Iohannis: Este corect, rezonabil şi aşteptat să crească şi salariile şi pensiile

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că, având în vedere contextul actual, este "corect, rezonabil şi aşteptat" ca pensiile şi salariile să crească.
AGERPRES - mie, 21 sept. 2022, 05:22
Iohannis: Este corect, rezonabil şi aşteptat să crească şi salariile şi pensiile

„Atâta vreme cât nu avem o previziune a bugetului pentru anul viitor, orice ar spune unul sau altul este o speculaţie. Însă pot să vă spun un lucru pe care eu personal l-am transmis liderilor coaliţiei. Având în vedere că suntem în criză energetică, avem foarte multe probleme în economie, avem şi o creştere economică, avem totuşi o inflaţie destul de mare, este corect, este rezonabil şi este aşteptat să crească şi salariile şi pensiile. În condiţiile în care inflaţia a ajuns, acum recent au fost date publicităţii datele, peste 15%, nu mi se pare rezonabil să fie refuzată discuţia pe creşterea salariilor şi pensiilor. Până la urmă, nu oamenii simpli trebuie să plătească pentru aceste crize şi Guvernul trebuie şi va identifica soluţii”, a spus Iohannis, scrie Agerpres.

Potrivit şefului statului, cuantumul acestor majorări sunt chestiuni tehnice care vor fi cunoscute după calcule foarte aplicate.

„Acum, cu cât va creşte salariul minim, cu cât va creşte punctul de pensie şi aşa mai departe, acestea sunt chestiuni tehnice care vor fi cunoscute după ce se fac nişte calcule foarte aplicate, legate de bugetul care trebuie să realizeze aceste creşteri, şi vorbim clar despre bugetul anului 2023. Partea foarte bună pe care o văd este că, în pofida acestor crize multiple, pe care le tratăm cât putem de bine, avem o creştere economică substanţială şi, sigur, asta ne dă speranţa că vom avea pe salarii şi pensii o creştere care vine să compenseze într-o măsură rezonabilă creşterea preţurilor şi inflaţia pe care o avem”, a declarat preşedintele Iohannis.

Despre bugetul pe 2023 – Trebuie să avem grijă să nu ne întindem mai mult decât permite pătura

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că priorităţile bugetului pe anul viitor sunt aceleaşi ca până în prezent, şi anume dezvoltarea, investiţiile, sustenabilitatea, pensiile, salariile şi un trai decent, şi a subliniat că, în contextul actual complicat, trebuie „să nu ne întindem mai mult decât permite pătura”.

„Priorităţile sunt mereu aceleaşi: dezvoltare, investiţie, sustenabilitate, salarii, pensii, trai decent. Lucrurile nu vor fi absolut noi, temele pe care le-a prezentat coaliţia de la începutul guvernării vor rămâne în continuare temele centrale. Sigur, dacă la acestea nu se adaugă o situaţie care nu depinde de noi; dacă de exemplu preţurile pe energie cresc mai mult decât s-au făcut calcule până acum, acum trebuie adaptat acest obiectiv. Dar este la fel de bine posibil să scadă un pic şi atunci banii vor fi disponibili, sper eu, pentru lucrări de infrastructură, pentru investiţii care reprezintă cea mai bună variantă pentru a avea o creştere sustenabilă, adică o creştere care este continuă, nu într-o lună mai mult, pe urmă mai puţin. Lucrurile trebuie bine balansate şi trebuie să avem grijă în acest context complicat să nu ne întindem mai mult decât permite pătura, fiindcă nu ştim ce alte crize vor mai veni, nu ştim cum se va dezvolta situaţia pe frontul din Ucraina şi este foarte bine să fim pregătiţi să folosim banii de care dispunem pentru a permite creşterea economică, dar să nu folosim mai mult decât trebuie şi să rămânem într-un cadru macroeconomic sănătos”, a spus Iohannis.

Coaliţia de guvernare a început discuţiile despre bugetul de stat pe anul viitor, a anunţat, marţi, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, care a amintit că se urmăreşte ca acestea să fie finalizate în luna noiembrie.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce delegaţia României care participă, marţi şi miercuri, la New York, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Vizita şefului statului în Statele Unite ale Americii va include şi o deplasare joi şi vineri la San Francisco (California).

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...