Mai exact, în goana după clienţi, băncile comerciale au eliminat majoritatea comisioanelor bancare aferente unui cont curent, până nu de mult „cloșca cu puii de aur” a fiecărei bănci. Eliminarea comisioanelor nu a fost făcută însă oricum. Fiecare bancă și-a păstrat dreptul în a alege cât de „Zero” sunt de fapt comisioanele aferente contului curent.
Instituţiile de credit au inventat pachetele de cont curent, cu zero comisioane condiționate de virarea salariului la banca respectivă sau de rulajul unei anumite sume de bani lunar prin contul bancar respectiv sau de efectuarea unui număr de operațiuni. Cu alte cuvinte, dacă vrei un avantaj, trebuie să dai şi tu ceva: o sumă minimă rulată prin bancă lunar, un anumit număr de tranzacţii prin internet sau mobile banking, un anumit număr de plăți cu cardul sau pur şi simplu un minim lunar de tranzacţii rulate prin contul respectiv.
Şi totuşi, ofertele băncilor, chiar dacă în mare parte aliniate la ideea de ZERO comisioane, prezintă anumite diferenţe. Diferenţe de care este foarte bine să ţii cont pentru a-ţi minimiza costurile. Mai ales că până nu demult angajatorul alegea banca prin care îţi vira salariul. Acum, o poţi alege singur.
În prezent, majoritatea băncilor au în ofertă pachete pentru operațiunile de zi cu zi, cu zero comisioane de administrare- dacă îndeplinești condiițiile de rulaj: fie încasezi lunar suma minimă stabilită, fie faci anumite operațiuni. Și cu aceste pachete, poți obține și reduceri la alte comisioane- de exemplu pentru retragerile la ATM sau pentru plățile interbacare. Majoritatea băncilor au eliminat comisioanele de retragere sau schimb valutar de la ATM-urile băncii sau chiar ale altor bănci. Toate însă, în funcţie de pachetul de cont curent deţinut.
Dacă ți-ai luat cardul sau contul cu mult timp în urmă, riști să fii în continuare tributar vechilor comisioane. De multe ori, este suficient să anunţi instituţia de credit că vrei ca plasticul (cardul de debit) să facă un corp comun cu acel cont curent care îi este ataşat. Şi aşa, obţii…un pachet de cont curent cu mult mai multe beneficii.
Dacă nu ai un pachet pentru operațiuni, se percep în continuare multe comisioane. De exemplu, BRD afișează un comision de 0,2%, min. 0,9 lei la retragerile la ATM băncii pentru cardurile de debit, iar Raiffeisen – 1%, min. 10 lei pentru retragerile cu cardul de debit la bancomatele proprii. În multe cazuri însă, dacă optezi pentru unul dintre pachetele de cont curent puse la dispoziţie de către bancă, aceste comisioane bancare dispar. Trebuie doar să fii atent la care dintre variantele de pachet de cont curent te pliezi cel mai bine.
Există în continuare și comisioane la încasare: Banca Transilvania percepe comision de încasare 5 lei de la cei care nu au pachete, iar Raiffeisen 0,1%, minimum 5 lei și maximum 15 lei pentru încasările interbancare pe card. Şi la Unicredit, comisionul de încasare în cont este de 0,1% din sumă.
În competiția pentru noi clienți, băncile au ajuns chiar să dea bani la clienți. De exemplu, CEC Bank a lansat recent un nou pachet – Grija completă – care oferă și un depozit cu dobânzi ulterioare, cu dobândă de 7,2% pe an. Exemplul nu este singular.
Sondajele arată că, în medie, doar 1 din 10 clienți intenționează să schimbe banca. Ceea ce înseamnă, că în medie, suntem puși în fața deciziei de a alege cu ce bancă să lucrăm o dată la zece ani.
Vă prezentăm în cele ce urmează oferta de pachete de cont curent a celor mai mari bănci din România:
CEC Bank – Pachet Grijă Completă
Servicii incluse – 6 , Reduceri comisioane – 7
Servicii incluse
– Cont curent în lei – Cont curent în Euro – Card de debit – Internet Banking – Mobile Banking – Depozit cu depuneri ulterioare cu dobândă preferențială – 7,2% |
Reduceri comisioane
– ZERO comision retrageri ATM proprii – ZERO comision retrageri ATM alte bănci din România – ZERO comision retrageri ATM bănci UE – ZERO comision încasare – ZERO comision plăți interbancare – ZERO comision plăți interbancare – ZERO comision administrare în primul an, ulterior comision ZERO la încasări > salariu min net pe economie, atlfel 8,9 lei/lună |
BCR – Pachet George Standard
Servicii incluse – 4 , Reduceri comisioane – 7
Servicii incluse
– Cont curent în lei – Card de debit – Internet Banking – Mobile Banking
|
Reduceri comisioane
– ZERO comision retrageri ATM proprii – ZERO comision retrageri ATM alte bănci din România – ZERO comision retrageri ATM bănci străinătate – ZERO comision încasare – ZERO comision plăți interbancare – ZERO comision plăți interbancare – ZERO comision administrare administrare la încasări lunare de min 1 000 de lei și cel puțin o tranzacție prin George sau cu cardul, altfel 8 lei/lună |
Raiffeisen Bank – Pachet ZERO Simplu
Servicii incluse – 4 , Reduceri comisioane – 6
Servicii incluse
– Cont curent în lei – Card de debit – Cont de economii – Mobile Banking
|
Reduceri comisioane
– ZERO comision retrageri ATM proprii – ZERO comision retrageri ATM alte bănci din România – ZERO comision încasare – ZERO comision plăți interbancare – ZERO comision plăți interbancare – ZERO comision administrare dacă faci minim o plată lunar cu telefonul sau cardul, altfel 10 lei/lună |
Banca Transilvania – Pachetul Salut
Servicii incluse – 5, Reduceri comisioane – 4
Servicii incluse
– Cont curent în lei – Cont curent în Euro – Card de debit – Internet Banking – Mobile Banking
|
Reduceri comisioane
– ZERO comision retragere ATM BT – ZERO comision încasari interbancare – ZERO comision plată intrabancară prin IB & MB – ZERO comision lunar de administrare la încasări de min 300 lei/lună |
BRD – Pachetul Card Start
Servicii incluse – 5, Reduceri comisioane – 5
Servicii incluse
– Cont curent lei – Card de debit – Internet banking – Mobile banking – Cont economii
|
Reduceri comisioane
– ZERO comision retrageri ATM proprii – 2 retrageri/lună cu ZERO comision la ATM-urile altor bănci din România – ZERO comision plată intrabancară prin IB&MB – ZERO comision încasări interbancare – ZERO comision de administrare la încasări lunare de min 1000 lei, altfel 6 lei/lună
|
ING – Card Complet
Servicii incluse – 5, Reduceri comisioane – 6
Servicii incluse
– Cont curent lei – Card de debit – Internet banking – Mobile banking – Cont economii/depozit
|
Reduceri comisioane
– ZERO comision retrageri ATM ING – ZERO comision retrageri ATM alte bănci din România – ZERO comision la încasare – ZERO comision plată intrabancară prin IB&MB – ZERO comision plăți interbancare prin IB&MB – ZERO comision lunar de administrare la încasări lunare de min 700 de lei și minim o plată către alte persoane, altfel comisionul este 9 lei/lună. Dacă nu sunt îndeplinite condițiile de rulaj, se aplică comision 5 lei pentru retrageri la ATM și plăți interbancare.
|
Unicredit Bank – Genius Cont Clasic
Servicii incluse – 4, Reduceri comisioane – 6
Servicii incluse
– Cont curent lei – Card de debit – Internet banking – Mobile banking
|
Reduceri comisioane
– ZERO comision retrageri ATM-uri Unicredit din țară si străinătate – ZERO comision retrageri ATM alte bănci din România – ZERO comision la încasare – ZERO comision plată intrabancară prin IB&MB – ZERO comision plati interbancare prin IB&MB – ZERO comision lunar de administrare la încasări lunare de minim 1500 lei și o plată lunară cu cardul sau online. Dacă nu sunt îndeplinite condițiile de rulaj, se aplică comisioane standard pentru administrare cont, pentru retrageri la ATM și plăți interbancare. |