Asociațiile din industria alimentară solicită prețuri plafonate la energie pentru toți fermierii. Siguranța alimentară este în pericol

Patru asociații ale fermierilor și producătorilor de carne și Federația Națională Pro Agro au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită plafonarea prețului la energie electrică pentru absolut toți fermierii. Altfel, spun aceștia, producția națională este în pericol, iar consumatorii vor plăti mai mult pe mâncare și vor deveni dependenți de importuri.
Alina Stanciu - joi, 22 sept. 2022, 16:50
Asociațiile din industria alimentară solicită prețuri plafonate la energie pentru toți fermierii. Siguranța alimentară este în pericol

Federația Națională Pro Agro, Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) și Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine (ACEBOP) solicită Guvernului ca toți fermierii să beneficieze de plafonarea prețului la energia electrică, potrivit unei scrisori deschise trimise de aceștia.

Altfel, spun fermierii, mulți vor fi nevoiți să își închidă activitatea iar producția națională de carne – în special în ceea ce privește carnea de porc și pasăre – este în pericol să dispară.  În acest context, creșterile de preț pentru consumatorul final (chiar și mai mari decât cele actuale) vor fi inevitabile, iar  consumatorul va depinde de import.

„Apreciem includerea industriei alimentare ca sector pentru care se aplică deja această plafonare, însă trebuie să ne întrebăm ce va putea procesa această industrie fără materia primă provenită din fermele românești? Tocmai de aceea, având în vedere rolul fundamental al fiecărei ferme în ceea ce constituie lanțul securității alimentare, susținem necesitatea aplicării plafonării prețului la energie electrică pentru toți fermierii din agricultură, indiferent de dimensiunea și amprenta economică a acestora”, se arată în scrisoare.

Potrivit sursei citate, fermierii sunt sub limita supraviețuirii din cauza secetei, a bolilor la animale (pesta porcină africană la porci, gripa aviară la păsări, scrapia la ovine), a creșterii masive de prețuri la materiile prime și la utilități (energie electrică, combustibil, gaz).

„Considerăm că, în această perioadă dominată de multiple tensiuni și incertitudini, protejarea agriculturii ca și sector care poate asigura siguranța alimentară pentru populația țării este de o importanță strategică națională”.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...