Micii investitori au subscris peste jumătate din acţiunile Nuclearelectrica de pe tranşa lor, pentru discount

 Micii investitori au subscris în primele ore ale ofertei Nuclearelectrica mai mult de jumătate din acţiunile disponibile pe tranşa lor şi care reprezintă 10% din ofertă, interesul ridicat fiind determinat de discountul de 8% acordat pentru ordinele plasate în primele trei zile, potrivit brokerilor.
Economica.net - lun, 09 sept. 2013, 13:06
Micii investitori au subscris peste jumătate din acţiunile Nuclearelectrica de pe tranşa lor, pentru discount

Subscrierile au început la ora 9:30, iar în primele cinci ore, pe tranşa subscrierilor mici (între 100 şi 15.000 de acţiuni) au fost plasate 359 de ordine pentru 1,4 milioane de titluri. Volumul de acţiuni subscrise şi pentru care au fost plasate ordine în sistemul Bursei până aproape de ora 15:00 reprezintă 56% din tranşa destinată micilor investitori.

Micii investitori pot subscrie doar la 15 lei/acţiune, însă beneficiază de un discount de 8% (dacă subscriu în primele trei zile) şi de 3% (dacă subscriu din a patra zi) din preţul care va fi stabilit la final, în funcţie de subscrierile investitorilor instituţionali. Discountul se va aplica doar pentru investitorii care subscriu între 100 şi 15.000 de acţiuni, în timp ce investitorii de retail care plasează ordine pentru pachete mai mari de 15.000 de titluri şi investitorii instituţionali vor plăti preţul stabilit la finalul ofertei.

Oferta este structurată în trei tranșe, dintre care cea mai mare (85% din acțiuni) este detinată investitorilor instituționali și în funcție de subscrierile de pe aceasta va fi determinat și prețul la care vor fi vândute acțiunile. Investitorii instituționali vor putea subscrie la orice preț din intervalul 11,2 și 15 lei/titlu.

Pe tranşa investitorilor mari de retail (cu subscrieri de minim 15.001 de titluri), în primele ore ale ofertei au fost plasate patru ordine pentru 188.600 de acţiuni, reprezentând aproape 15% din titlurile de pe acest segment. Pe tranşa investitorilor mari de retail sunt disponibile titluri reprezentând 5% din toată oferta.

Subscrierile reduse de pe acest segment sunt explicabile prin faptul că aceşti investitori aşteaptă ultimele zile ale ofertei pentru a-şi plasa ordinele, astfel încât să nu stea cu banii blocaţi dacă ar face subscrierile din prima zi.

O astfel de situaţie a fost consemnată şi la oferta secundară derulată în aprilie la Transgaz, care a avut o structură apropiată.

Compania de stat Nuclearelectrica derulează în perioada 9 – 20 septembrie o ofertă prin care vrea să atragă fonduri nete de 272,8 – 369,3 milioane lei (61,7 – 83,5 milioane euro). Nuclearelectrica vrea să vândă 25,3 milioane de acțiuni noi, reprezentând 10% din capitalul social actual, la prețuri cuprinse între 11,2 lei/titlu și 15 lei/titlu.

Dacă toate acțiunile vor fi vândute la prețul minim cerut, iar micii investitori vor cumpăra titlurile acordate lor la discountul de 8%, oferta ar urma să fie de aproape 282 milioane lei (aproape 64 milioane euro). Dacă va fi stabilit prețul maxim, de 15 lei, și micii investitori vor avea același discount, de 8%, oferta va depăși 377 milioane lei (85 milioane euro).

Cheltuielile totale suportate pentru derularea ofertei sunt între 9 milioane lei și 10 milioane lei și vor fi suportate integral de Nuclearelectrica.

În urma ofertei, participația statului va scădea de la 90,27% la 81,28% din acțiuni (dacă Fondul Proprietatea va participa la majorarea de capital), sau la 82,07% (dacă FP nu va participa la suplimentarea capitalului).

În situaţia în care Fondul Proprietatea va cumpăra acțiunile ce îi revin în baza dreptului de preferință va rămâne cu 9,73%, iar dacă nu va subscrie la ofertă participaţia va scădea la 8,84% din acțiuni.

Analiştii casei de brokeraj Tradeville au calculat un preţ ţintă de 12,17 lei în următoarele 12 luni pentru acţiunile Nuclearelectrica, bazându-se pe dividendele pe care compania le-ar putea distribui în următorii ani, şi cred că investitorii instituţionali vor susţine cotaţia de la bursă în primele zile de la listare. Astfel, preţul ţintă este cu 8,66% peste nivelul minim din ofertă şi, totodată, cu 18,87% sub pragul maxim din ofertă.

Te-ar mai putea interesa și
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată,......
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...