Cursul s-a întors uşor sub 4,47 lei/euro în a doua parte a şedinţei interbancare

 Cursul de schimb s-a întors uşor sub 4,47 lei/euro în a doua parte a şedinţei interbancare de luni, într-o piaţă în care cotaţiile au urcat peste 4,48 lei/euro în prima parte a zilei, însă apoi au început să scadă treptat, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse.
Economica.net - lun, 09 sept. 2013, 14:04
Cursul s-a întors uşor sub 4,47 lei/euro în a doua parte a şedinţei interbancare

La deschiderea şedinţei de luni, euro a fost cotat la 4,4780 – 4,4800 lei, respectiv cu 1,3 bani peste nivelurile de vineri din jurul orei 16:30, de 4,4650 – 4,4670 lei/euro.

Cel mai ridicat nivel tranzacţionat în prima parte a şedinţei de luni a fost de 4,4811 lei/euro, iar după acest moment cotaţiile au început să scadă treptat spre 4,47 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse.

Spre finalul şedinţei, paritatea a coborât uşor sub 4,47 lei/euro, iar cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4665 lei/euro.

În jurul orei 16:30, euro era cotat la 4,4670 – 4,4700 lei, foarte aproape de nivelurile din acelaşi moment al şedinţei de vineri.

„Nu a fost nimic ieşit din comun, piaţa a fost liniştită şi am putea spune că revenirea uşoară a fost determinată de un ton ceva mai optimist pe regiune”, a afirmat un dealer.

Cursul de referinţă anunţat luni de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut uşor, la 4,4705 lei/euro, după ce în precedentele patru şedinţe paritatea a urcat cu 1,14% şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele zece săptămâni. Rata de schimb afişată luni este cu 0,2 bani sub cea publicată vineri, de 4,4725 lei/euro.

Totodată, moneda naţională s-a întărit uşor în raport cu dolarul american, iar cursul de referinţă a scăzut cu 2,22 bani, la 3,3884 lei/dolar, de la 3,4106 lei/dolar în şedinţa de vineri.

Pe de altă parte, rata de schimb leu/franc elveţian a continuat să crească uşor, de la 3,6103lei/franc la 3,6179 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate luni de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut nesemnificativ, la 2,74% – 3,24% pe an, după ce vineri au fost de 2,77% – 3,27% pe an.

Dobânzile afişate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână sunt de 3,07% – 3,57% pe an, după ce vineri au fost de 3,08% – 3,58%.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...