Ciprul: O naţiune „prietenă” va efectua teste de rachetă în Marea Mediterană

Ciprul a anunţat luni că teste de rachetă, efectuate de către o naţiune "prietenă", vor avea loc săptămâna aceasta, în estul Mării Mediterane, în timp ce Statele Unite analizează posibilitatea unor atacuri militare împotriva Siriei, relatează AFP.
Economica.net - lun, 09 sept. 2013, 16:00
Ciprul: O naţiune

Ministrul cipriot de Externe, Ioannis Kasoulides, a declarat pentru un post de radio că „un stat prieten”, care nu ia parte la o acţiune militară în Siria, va efectua teste de rachetă începând de luni până sâmbătă.

Kasoulides nu a specificat denumirea acestei ţări, care ar putea fi Israelul, dar o sursă guvernamentală a afirmat pentu AFP că testele se vor desfăşura pe o suprafaţă de 12.700 de mile marine (aproximativ 24.00 de kilometri).

Aceste teste intervin la o săptămână după ce Israelul a lansat o rachetă balistică în Marea Mediterană, provocând escaladarea tensiunii într-o regiune paralizată în aşteptarea unei posibile intevenţii militare în Siria.

O rachetă balistică a fost lansată pe 3 iulie în cadrul unui exerciţiu israelo-american. Potrivit presei israeliene, este vorba de testatarea sistemului de detecţie şi de urmărire a rachetelor, însă programul acestor teste a provocat numeroase întrebări, în contextul în care probabilitatea unui atac în Siria este mare.

Există şanse mari că atacurile americane împotriva Siriei vor fi realizate dinspre mare.

Kasoulides a reiterat că a primit „asigurări explicite” că nu vor fi lansate atacuri asupra Damascului dinspre baza militară britanică Akrotiri (sudul Ciprului), care nu va deveni ţintă a Guvernului sirian.

Ministrul cipriot al Apărării, Fotis Fotiou, a afirmat luni că Ciprul se pregăteşte să devină o insulă a securităţii şi păcii pentru persoanele care fug de violenţe, în timp ce mai multe state încearcă să-i evacueze pe cetăţenii săi din regiune.

Peste 40.000 de persoane din Liban s-au refugiat în Cipru, în vara 2006, în timpul războiului cu Israel, când a avut loc cea mai mare evacuare după cel de-al Doilea Război Mondial.

„Cipru este stabil şi în pace, nu există motive de îngrijorare sau de panică”, a declarat el. „Dacă Ciprul nu ar fi fost o destinaţie sigură, el nu ar fi ales de către alte state” drept un loc pentru cetăţenii lor, le-a spus Fotiou jurnaliştilor.

Autorităţile sunt îngrijorate de efectul pe care frica unui război l-ar putea avea asupra turiştilor, deoarece turismul este o sursă importantă de venit pentru Cipru, afectat de o profundă criză economică. „Suntem în plin sezon turistic, în septembrie-octombrie, deci acesta nu este momentul (potrivit) pentru a provoca panică”, a afirmat ministrul.

Marea Britanie a trimis luna trecută şase avioane de vânătoare la baza sa aeriană din Cipru, cu scopul de a-şi apăra poziţiile în cazul unui atac sirian.

Te-ar mai putea interesa și
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, sunt aproape de vârful topului
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, ...
În 2023, 16,2% din populația UE – sau aproximativ 71,7 milioane de persoane – era expusă riscului de sărăcie. Rata riscului de sărăcie se bazează pe pragurile naționale de sărăcie, iar......
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Numărul şomerilor în Germania a crescut în decembrie mai mult decât se estima, semn că încetinirea celei mai mari ...
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat mai mult decât se estima în decembrie, ajungând la cel mai redus din ...
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China va extinde subvenţiile pentru consum, în vederea includerii telefoanelor mobile inteligente şi a altor produse electronice, ...