Biden promite că Statele Unite vor impune rapid noi sancțiuni împotriva Rusiei, dacă va anexa teritorii din Ucraina

Statele Unite "vor lucra cu aliaţii şi partenerii pentru a impune Rusiei sancțiuni economice suplimentare rapide şi severe" dacă Moscova va anexa teritorii din Ucraina, a avertizat vineri preşedintele american Joe Biden într-un comunicat de presă, informează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 24 sept. 2022, 09:21
Biden promite că Statele Unite vor impune rapid noi sancțiuni împotriva Rusiei, dacă va anexa teritorii din Ucraina

„Referendumurile Rusiei sunt un simulacru, un pretext fals pentru a încerca să anexeze cu forţa părţi ale Ucrainei”, a denunţat preşedintele american, care a adoptat deja mai multe seturi de sancţiuni economice şi financiare împotriva regimului Putin.

În regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, ocupate de forţele ruse, a început vineri votarea la referendumurile pentru unirea cu Rusia, care va dura până marţi.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat că decizia ulterioară privind anexarea acestor regiuni, care reprezintă aproximativ 15% din teritoriul Ucrainei, va fi una rapidă.

Te-ar mai putea interesa și
A început procesul în care fostul președinte francez Nicolas Sarkozy este acuzat de finanțarea ilegală a campaniei sale din 2007cu bani din Libia
A început procesul în care fostul președinte francez Nicolas Sarkozy este acuzat de finanțarea ilegală a campaniei sale ...
La Paris a început luni al cincilea proces în cinci ani în care este inculpat fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, acuzat de data aceasta, alături de trei foști miniştri, de finanţare......
Tricourile purtate de LeBron și Bronny James în primul meci disputat împreună au fost vândute cu peste 100.000 de dolari
Tricourile purtate de LeBron și Bronny James în primul meci disputat împreună au fost vândute cu peste 100.000 de dolari
Tricourile purtate pe data de 22 octombrie de LeBron James şi Bronny James, care au devenit cu această ocazie primul duo ...
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creștere în această săptămână
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creștere în această săptămână
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere pe parcursul acestei săptămâni până ...
Asigurarea opţională la sănătate a oamenilor fără venituri fiscalizate costă 2.430 de lei: model de completare a declaraţiei unice
Asigurarea opţională la sănătate a oamenilor fără venituri fiscalizate costă 2.430 de lei: model de completare a declaraţiei ...
Asigurarea la sănătate a oamenilor fără venituri fiscalizate, care nu sunt exceptaţi de la plata contribuţiei de asigurări ...