Un grup de state membre UE face presiuni la Comisia Europeană pe plafonarea preţului gazelor naturale – Reuters

Un grup de state membre UE intenţionează să preseze Comisia Europeană să vină cu planuri pentru un plafon pentru preţul gazelor naturale, valabil la nivelul întregului bloc comunitar, potrivit unei propuneri de scrisori consultate de Reuters.
AGERPRES - lun, 26 sept. 2022, 15:11
Un grup de state membre UE face presiuni la Comisia Europeană pe plafonarea preţului gazelor naturale - Reuters

La începutul acestei luni, Executivul comunitar a prezentat un pachet de măsuri de urgenţă destinat să răspundă la explozia preţurilor la energie, dar cu toate acestea a evitat să plafoneze preţul gazelor naturale, un subiect care a provocat diviziuni în rândul celor 27 de state membre UE, scrie Agerpres.

Potrivit Reuters, ţările care sunt în favoarea plafonării intenţionează să îşi intensifice presiunile la adresa Bruxelles-ului printr-o scrisoare în care să ceară Comisiei Europene să vină cu propuneri pentru un plafon la preţul gazelor naturale, propuneri ce ar urma să fie discutate la reuniunea de vineri a miniştrilor europeni ai Energiei, iar o propunere legislativă ar urma în cel mai scurt timp posibil.

„Recunoaştem eforturile făcute de Comisie şi măsurile care au fost avansate pentru a răspunde crizei. Dar nu am abordat cea mai gravă problemă dintre toate: preţul angro al gazelor naturale”, se arată în varianta de lucru a scrisorii consultate de Reuters.

Potrivit unor oficiali europeni, aproximativ 10 state membre intenţionează să semneze această scrisoare, printre care Belgia, Italia Polonia, Malta şi Grecia.

Adresată comisarului european pentru Energie, Kadri Simson, scrisoarea cere un plafon de preţ pentru toate tranzacţiile angro cu gaze naturale. Reuters precizează că diplomaţii statelor membre negociau luni conţinutul scrisorii astfel că este posibil să sufere modificări.

Potrivit unei variante de lucru a scrisorii, plafonarea preţului gazelor ar ajuta statele membre să contracareze „presiunile inflaţioniste nesustenabile” care afectează gospodăriile şi companiile, şi ar putea fi concepută într-un mod care să asigure securitatea aprovizionării.

Pe de altă parte, o serie de alte state membre se opun ideii plafonării preţului gazelor, ceea ce ridică semne de întrebare dacă va fi strâns sprijinul necesar pentru o propunere europeană.

Germania, Ţările de Jos şi Danemarca susţin că plafonarea preţurilor ar pune în pericol securitatea aprovizionării prin subminarea capacităţii UE de a atrage livrări de gaze la iarnă.

Rusia a redus lirările de gaze spre Europa după ce Occidentul a impus sancţiuni Moscovei în contextul invadării Ucrainei, astfel că ţările membre să chinuie să găsească furnizori alternativi.

Până acum, Comisia Europeană a propus o serie de măsuri de urgenţă la nivelul UE, precum taxe pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi reducerea consumului de electricitate. Statele membre negociază aceste propuneri şi intenţionează să le aprobe la reuniunea de vineri a miniştrilor europeni ai Energiei.

În paralel se discută ale propuneri ale UE, inclusiv oferirea de sprijin de lichiditate pentru firmele din energie şi măsuri suplimentare care să ducă la scăderea preţului gazelor.

Comisia Europeană era aşteptată să publice, săptămâna aceasta, un update cu privire la noile măsuri pe care le analizează însă oficialii europeni consultaţi luni de Reuters au spus că cel mai probabil acest lucru se va întâmpla la începutul lunii octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...