Cursul de schimb a fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,47 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de marţi, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare, potrivit dealerilor.
La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,4700 – 4,4720 lei, cu 0,2 – 0,3 bani peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,4670 – 4,4700 lei/euro.
Ulterior, rata de schimb a fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,47 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse. Astfel, cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,47 lei/euro, iar minimul a fost de 4,4690 lei/euro.
La scurt timp după ora 10:00, euro era cotat la 4,4715 – 4,4720 lei, cu 0,2 – 0,45 bani peste închiderea de luni.
Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4705 lei pentru un euro şi 3,3884 lei pentru un dolar.