Sprijinul pentru tinerii fermieri ar putea creşte la 70.000 de euro

Tinerii care vor să se instaleze în mediul rural şi să-şi dezvolte o afacere ar putea primi de anul viitor finanţare prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) de 70.000 euro, faţă de 40.000 euro în actualul program, 2007-2013.
Economica.net - mar, 10 sept. 2013, 10:02
Sprijinul pentru tinerii fermieri ar putea creşte la 70.000 de euro

„Noi preconizăm că vom majora şi suma alocată cu 50%”, a declarat marţi, la conferinţa ZF Agribusiness, organizată de Ziarul Financiar, Nicolae Popa, director general adjunct de implementare tehnică al APDRP.

În perioada 2007-2013 au fost alocate pentru măsura de sprijinire a tinerilor 331 milioane euro, fiind finanţate 12.425 de proiecte cu o valoare de 308,8 milioane euro.

Potrivit lui Popa, plăţile efectuate în contul acestor proiecte se ridică la 216,46 milioane euro.

Numărul total al proiectelor primite pe măsura pentru sprijinirea tinerilor a fost de 22.494, în valoare de 630 millioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...