EDF vinde participaţia deţinută la o centrală electrică din Ţările de Jos companiei cehe EPH

Compania energetică franceză EDF a anunţat vânzarea participaţiei sale de 50% la centrala electrică pe bază de gaze Sloe CCGT din Ţările de Jos firmei cehe EPH, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 27 sept. 2022, 13:47
EDF vinde participaţia deţinută la o centrală electrică din Ţările de Jos companiei cehe EPH

„Această tranzacţie face parte din programul de vânzare de active al EDF, în valoare de trei miliarde de euro şi finalizarea ei depinde de aprobarea autorităţilor de reglementare”, se arată în comunicatul EDF citat de Agerpres.

Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost date publicităţii.

Separat, ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a anunţat că Executivul a ales persoana care va conduce EDF, iar o nominalizare este „iminentă”. De asemenea, a adăugat oficialul, slujba de top de la ESF ar putea fi împărţită în două funcţii separate: preşedinte şi director general.

„Doctrina noastră…a fost întotdeauna să separăm funcţia de preşedinte de cea de director general. Nu văd de ce nu am proceda aşa şi la EDF”, a declarat Bruno Le Maire, la postul de radio France Inter.

Publicaţia Le Figaro îl dă favorit la conducerea EDF pe Luc Remont, de la Schneider Electric.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că alţi candidaţi ar fi Patrice Caine, preşedinte – director general al Thales, şi Philippe Knoche, directorul grupului Orano.

EDF trece în prezent printr-o perioadă dificilă după ce a fost afectat de decizia Guvernului francez, care a obligat grupul să vândă mai multă energie electrică la preţuri reduse, în ideea de a proteja consumatorii şi companiile de creşterea preţurilor la energie.

EDF a fost înfiinţat în 1946 când Franţa a creat un monopol de stat în domeniul electricităţii care regrupa peste 1.000 de companii implicate în producţia, transportul şi distribuţia de energie electrică. Primul reactor nuclear din Franţa a început să funcţioneze în 1963, iar un deceniu mai târziu EDF a început să îşi extindă rapid capacităţile de producţie a energiei nucleare.

Franţa a început să liberalizeze piaţa de electricitate în 2004 şi un an mai târziu a listat EDF la bursă.

Te-ar mai putea interesa și
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor pe care le deţine la operatorii de reţele de gaze Bursagaz şi......
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...