Gazoductul Baltic Pipe, prin care vor fi livrate Poloniei gaze naturale din Norvegia, a fost inaugurat astăzi

Oficiali din Polonia, Norvegia şi Danemarca au participat marţi la inaugurarea unui gazoduct strategic care le va permite polonezilor să-şi diminueze dependenţa faţă de gazul natural rusesc, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 27 sept. 2022, 21:43
Gazoductul Baltic Pipe, prin care vor fi livrate Poloniei gaze naturale din Norvegia, a fost inaugurat astăzi

”Epoca dominaţiei ruse în domeniul gazului ia sfârşit, epocă marcată de şantaj, ameninţări şi extorsiuni’, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki (foto) la inaugurarea Baltic Pipe, conductă cu o capacitate de transport de 10 miliarde de metri cubi pe an şi care pentru preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, reprezintă ”visul polonez”.

La ceremonia desfăşurată în vestul Poloniei, ministrul norvegian al energiei, Terje Aasland, a apreciat că inaugurarea acestui gazoduct marchează ”o etapă importantă pe calea independenţei Europei faţă de energia rusească”, în timp ce şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, a spus că ”trebuie să facem tot posibilul pentru a elimina energia ca instrument de putere rusească” şi a susţinut că ”împreună îl vom învinge pe (preşedintele rus Vladimir) Putin”.

Puternic dependentă în trecut de gazul rusesc, Polonia încearcă de mulţi ani să reducă această dependenţă. Guvernul de la Varşovia a inaugurat în 2015 la Marea Baltică un terminal de gaze naturale lichefiate şi între timp a realizat mai multe interconectoare cu ţările vecine.

Polonia a anunţat în 2019 că nu va prelungi dincolo de anul 2022 contractul pe termen lung încheiat cu societatea rusă Gazprom pentru achiziţia de gaz natural. Dar pe fondul războiului din Ucraina furnizorul rus a suspendat deja livrările de gaze către Polonia, după ce aceasta a refuzat să i le plătească în ruble.

Anul trecut livrările de gaze ruseşti încă reprezentau circa jumătate din consumul total al Poloniei, de circa 20 de miliarde de metri cubi pe an.

Livrările prin Baltic Pipe vor începe la 1 octombrie, iar anul viitor volumul de gaze furnizate prin această conductă va fi de circa 6,5 miliarde de metri cubi, urmând să crească în 2024 la circa 7,7 miliarde, conform aşteptărilor guvernului de la Varşovia.

Acesta din urmă este însă criticat de unii experţi, care-i reproşează că a semnat prea târziu contractele pentru noile achiziţii de gaze şi că va plăti prea mult pentru gazul natural norvegian.

Gazoductul Baltic Pipe este de fapt un racord prin Danemarca al Europipe II, o conductă deja existentă între Norvegia şi Germania.

Inaugurarea sa survine la o zi după ce au fost semnalate scurgeri misterioase de gaze din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică şi în prezent nu sunt operaţionale.

Cele trei scurgeri de gaze par să indice mai degrabă un sabotaj decât un accident, dar nu este clar cine şi de ce ar fi recurs la o asemenea acţiune.

Kremlinul, spre care se îndreaptă multe priviri, a negat orice responsabilitate a Rusiei şi s-a declarat ”extrem de preocupat”, afirmând că nu trebuie exclusă ”nicio ipoteză, inclusiv cea a sabotajului”.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Georgescu spune în cartea sa "Cumpăna României"......
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la ...
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...