Turcia va renunţa la sistemul de plăţi rusesc Mir

Cele trei bănci publice turceşti care autorizau sistemul rusesc de plăţi Mir vor renunţa la acesta după avertismentele americane, a anunţat miercuri o înaltă oficialitate de la Ankara, potrivit agenţiei France Presse.
AGERPRES - mie, 28 sept. 2022, 14:09
Turcia va renunţa la sistemul de plăţi rusesc Mir

”Există plăţi în curs, dar a fost fixată o dată viitoare” pentru suspendarea sistemului Mir, a indicat demnitarul citat, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul, scrie Agerpres.

Cele trei bănci – HalkBank, Ziraat şi Vakifbank – autorizau până acum tranzacţiile cu carduri Mir.

Două dintre cele mai mari bănci private din Turcia, Denizbank şi Isbank, au anunţat deja săptămâna trecută că vor suspenda utilizarea sistemului de plăţi Mir.

Vineri, Uzbekistanul a declarat că şi-a întrerupt din motive ”tehnice” funcţionarea cardurilor bancare Mir, care nu mai sunt utilizabile decât în câteva ţări, printre care Belarus.

Extrem de dependentă de gazul şi petrolul ruseşti, Turcia a refuzat să se alăture sancţiunilor occidentale impuse Moscovei după începerea invaziei militare ruse în Ucraina.

Ankara anunţase extinderea ariei de aplicare a sistemului Mir după o întâlnire, la începutul lui august, între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi omologul său rus Vladimir Putin.

Washingtonul a avertizat însă companiile şi băncile turceşti care fac afaceri cu Rusia că riscă, la rândul lor, posibile sancţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...