Uzina Mecanică și de Șasiuri Dacia de la Mioveni a produs motorul TCe cu numărul 3 milioane

Motorul TCe ECO-G 100 cu numărul 3 milioane va intra în echiparea unui model Logan Prestige care va fi livrat unui client din România.
Robert Stan - mie, 28 sept. 2022, 15:18
Uzina Mecanică și de Șasiuri Dacia de la Mioveni a produs motorul TCe cu numărul 3 milioane

Pe 27 septembrie 2022, de pe linia de asamblare a departamentului Motoare al Uzinei Mecanice și de Șasiuri Dacia (UMCD) a ieșit motorul TCe cu numărul 3 milioane. Este vorba de un propulsor ECO-G 100, cu carburație mixtă benzină și GPL, cu o capacitate cilindrică de 1 litru, care dezvoltă 100 CP și un cuplu maxim de 170 Nm. Acesta a fost livrat Uzinei Vehicule Dacia (UVD) pentru a echipa un model Logan Prestige ce urmează să fie livrat unui client din România.

Prima generație de motoare TCe, cunoscută sub numele de cod intern HR09, a intrat în fabricație la Uzina Mecanică și Șasiuri Dacia (UMCD) de la Mioveni în anul 2012. Actuala generație, a doua, denumită HR10, se află în producție de la finalul anului 2018.

Peste 40% din producția de motoare realizată de UMCD echipează vehiculele produse pe platforma industrială Mioveni. Totodată, motoarele TCe sunt livrate la export către uzine vehicule ale Renault Group din Franța, Slovenia și Turcia, echipând, printre altele, modele precum Renault Clio V sau Nissan Micra.

„Producem un motor adaptat nevoilor clienților. Este economic, fiabil și se încadrează în normele ecologice actuale sau depășesc așteptările în această privință, cum este cazul variantei cu GPL. (…) Cifra de 3 milioane este o mărturie a continuității activității la Uzina Mecanică, a competențelor și a eforturilor făcute de salariați și bineînțeles a încrederii pe care ne-o acordă clienții”, a declarat cu această ocazie Gabriel Vieru, directorul executiv al Uzinei Mecanice și de Șasiuri Dacia.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...