Decizie: Primarii arestaţi preventiv, suspendaţi în maxim 48 de ore

Primarii şi consilierii locali care sunt arestaţi preventiv vor fi  suspendaţi din funcţie, prin ordin al prefectului, în maxim 48 de ore de la luarea deciziei de către instanţa de judecată. Decizia aparţine Senatului care a adoptat în acest sens un proiect de lege.
Economica.net - mie, 07 dec. 2011, 13:41

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari reprezentând toate grupurile politice, a fost aprobată cu 100 de voturi pentru, un vot împotrivă şi trei abţineri, transmite Agerpres.

Potrivit proiectului, mandatul de consilier local sau de primar se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv.

Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului care, prin ordin, în termen de maxim 48 de ore de la comunicare, constată suspendarea mandatului.

Proiectul mai prevede că ordinul de suspendare se comunică consilierului local sau primarului în termen de maxim 48 de ore de la emiterea acestuia.

Legea are un caracter organic, iar Senatul este Cameră decizională în acest caz.

Dacă nu va fi contestat, proiectul merge la promulgare.

Adoptarea acestor prevederi vine în contextul mai multor scandaluri de corupţie în care sunt implicaţi reprezentanţi ai administraţiei locale.

Cazul lui Sorin Apostu de la Cluj este unul dintre ele.

Apostu a fost suspendat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, la data de 25 noiembrie 2011, la aproape două săptămâni de la arestarea sa preventivă.

Apostu şi directorul general al Brantner România, Călin Stoia, au fost arestaţi preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, pentru luare de mită şi, respectiv, dare de mită.

Te-ar mai putea interesa și
România va cere Bruxelles-ului prelungirea cu 3 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune
România va cere Bruxelles-ului prelungirea cu 3 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune
România va solicita Comisiei Europene (CE) prelungirea cu 2-3 ani a termenelor de exploatare a centralelor pe cărbune, pentru că nu are cu ce să înlocuiască în prezent aceste grupuri pe......
CNAIR a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construirea a patru poduri pentru Râul Prut
CNAIR a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construirea a patru poduri pentru Râul Prut
Compania Națională de Administrare a infrastructurii Rutiere a desemnat astăzi căștigătoare firma Like Consulting S.R.L. ...
Wizz Air introduce începând din luna aprilie un nou zbor de la Cluj-Napoca spre Castellón (Spania)
Wizz Air introduce începând din luna aprilie un nou zbor de la Cluj-Napoca spre Castellón (Spania)
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi că va opera o nouă nouă rută internațională din Cluj-Napoca spre ...
Olaf Scholz respinge cererea lui Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru Apărare
Olaf Scholz respinge cererea lui Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru Apărare
Cancelarul federal german Olaf Scholz şi-a exprimat joi opoziţia faţă de cererea lui Donald Trump ca statele membre ale ...