Siria este pregătită să plaseze armele chimice sub control internaţional

Siria este pregătită să arate arsenalul chimic comunităţii internaţionale şi să înceteze fabricarea acestui tip de armament, anunţă ministrul sirian de Externe, Walid Mouallem, citat de AFP.
Economica.net - mar, 10 sept. 2013, 18:42
Siria este pregătită să plaseze armele chimice sub control internaţional

„Suntem pregătiţi să anunţăm unde se află armele chimice, să încetăm producţia armelor chimice şi să prezentăm aceste depozite reprezentanţilor Rusiei, ai altor ţări şi ai Naţiunilor Unite”, a declarat Mouallem.

„Suntem favorabili iniţiativei ruse de plasare sub control internaţional a armelor chimice”, a spus el.

Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite vor prezenta, marţi, în Consiliul de Securitate al ONU, o rezoluţie pe tema situaţiei din Siria, după propunerea rusă privind arsenalul chimic sirian. „Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite vor prezenta astăzi o rezoluţie în cadrul Consiliului de Securitate ONU”, a declarat premierul britanic David Cameron, insistând pentru fixarea unui calendar pentru distrugerea armelor chimice din Siria. Consiliul de Securitate al ONU se va reuni începând cu ora 20.00 GMT (23.00, ora României), într-o şedinţă uşile închise.

Rusia a catalogat „inacceptabil” proiectul de rezoluţie propus de Franţa privind armele chimice siriene, conform ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care a discutat prin telefon cu omologul său francez, Laurent Fabius. „Domnul Lavrov a subliniat că propunerea Franţei de aprobare a unei rezoluţii a Consiliului de Securitate ONU prin care autorităţilor siriene să li se atribuie posibila responsabilitate a utilizării armelor chimice este inacceptabilă”, a comunicat Ministerul rus de Externe.

Proiectul de rezoluţie francez depus la Consiliul de Securitate ONU va avea caracter constrângător şi prevede „controlul şi distrugerea” arsenalului chimic sirian, a explicat ministrul francez de Externe, Laurent Fabius. „Franţa va propune partenerilor din Consiliul de Securitate un proiect de rezoluţie în virtutea Capitolului 7” al Cartei ONU, care prevede recurgerea la forţă în cazul neîndeplinirii obligaţiilor, a declarat ministrul. „Regimul este somat să clarifice fără întârziere situaţia armelor chimice, să le plaseze sub control internaţional şi să le distrugă”, a subliniat şeful diplomaţiei de la Paris. Fabius a insistat că rezoluţia va avea şi scopul de a „crea un dispozitiv complet de inspectare şi control a obligaţiilor Siriei sub egida Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC)”. „Prin acceptarea acestor condiţii precise vom analiza credibilitatea intenţiilor exprimate”, a insistat Fabius.

Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internaţională, propune plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional şi distrugerea acestuia, o iniţiativă primită favorabil de regimul Bashar al-Assad.

Statele Unite şi alte ţări occidentale au atribuit regimului sirian presupusul atac cu arme chimice comis pe 21 august la periferia Damascului, Washingtonul anunţând că incidentul s-a soldat cu aproximativ 1.400 de morţi.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...