ACUE lansează proiectul “Dialog social pentru un județ „verde”

Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) implementează în județul Ilfov, în perioada 29 august 2022 – 28 august 2023, proiectul Dialog social pentru un județ „verde” cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, potrivit unui comunicat al Federației.
Mihai Nicuţ - mie, 28 sept. 2022, 19:54
ACUE lansează proiectul “Dialog social pentru un județ „verde”

Îndeplinirea obiectivelor climatice europene și dezvoltarea durabilă a comunităților implică transformări profunde ale modului în care se produce și se consumă energia și nu pot fi atinse fără un dialog real, transparent și aplicat între toate părțile interesate, arată comunicatul.

„Cum reușim să păstrăm un echilibru între dimensiunile economică, socială și de mediu a dezvoltării durabile? Implicarea promptă și eficace a partenerilor sociali și sprijinul acordat de autoritățile locale sunt factori esențiali pentru a formula răspunsuri tripartite rapide și eficiente. Cum facem să atingem masa critică, să catalizăm interesul părților interesate și să lucrăm împreună, nu individual? Aceasta este miza proiectului „Dialog social pentru un județ verde”, care își propune să identifice mecanismele eficiente pentru transpunerea dorințelor și nevoilor cetățenilor în formularea și promovarea de politici publice pentru tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon”, spune Daniela Dărăban, Directorul executiv al ACUE, în comunicat

“Obiectivul principal al proiectului îl constituie consolidarea capacității ACUE și a celorlalți parteneri sociali, a organizațiilor non-guvernamentale și a cetățenilor din județul Ilfov de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării locale, prin îmbunătățirea culturii dialogului social și a cunoștințelor, alinierea la principiile europene, promovarea cetățeniei active, utilizarea eficientă a instrumentelor și mecanismelor de instruire/consultare/diseminare, care să contribuie la introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală. Federația ACUE și Consiliul Județean Ilfov au semnat, la depunerea cererii de finanțare, un Acord de Parteneriat de Dezvoltare Locală, care are ca scop colaborarea în vederea atingerii obiectivului general și al celor trei obiective specifice ale proiectului”, arată comunicatul.

“Obiectivul proiectului a fost stabilit în conformitate cu Strategia pentru Consolidarea Administrației Publice 2014 – 2022 și răspunde nevoii sociale identificate la nivelul județului Ilfov de a consolida capacitatea ONG-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local pentru orizontul 2030 și de aliniere cu obiectivele asumate de România în cadrul Pactului Verde European.

Tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon, digitalizarea și automatizarea reprezintă o provocare majoră pentru întreaga societate, cu impact profund asupra locurilor de muncă, calității vieții și modului în care trebuie asigurată dezvoltarea locală în concordanță cu obiectivele climatice, iar comunitățile locale trebuie să-și dezvolte capacitatea de a transforma aceste provocări în oportunități. Un pas important este crearea de mecanisme eficiente de dialog social și participarea activă a comunității locale la formularea și implementarea strategiilor de dezvoltare”, mai spune ACUE

Plecând de la această nevoie, prin implementarea proiectului vor fi atinse următoarele obiective:

  • minim 60 de persoane – reprezentanți ai ONG-urilor din județul Ilfov, reprezentanți ai partenerilor sociali, personal din Consiliul Județean Ilfov și din alte autorități și instituții publice locale din județ, precum și cetățeni – vor fi direct sprijinite prin participarea la programul de formare prin cursuri, seminarii şi workshopuri, în vederea dobândirii unor cunoștințe și abilități noi care să le faciliteze implicarea în activități de consultare și dialog social și civic, în scopul unei dezvoltări locale durabile, prin înțelegerea problemelor legate de obiectivele climatice setate prin Pactul Verde European și de asigurarea unei tranziții juste către o economie cu emisii reduse de carbon.
  • va fi elaborat un Ghid de bune practici pentru ONG-uri și partenerii sociali privind transpunerea dorințelor și nevoilor cetățenilor în formularea și promovarea de politici publice și stimularea dezvoltării locale durabile pentru tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon.
  • Vor fi create mecanisme pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivelul județului Ilfov prin dialog social și civic: un cadru general de funcționare a unui Consiliu Consultativ Cetățenesc pentru Dezvoltare Locală (CCC-DL), o Rețea civică locală de parteneri sociali, ONG-uri, cetățeni și alți actori ai societății civile din Județul Ilfov, care să se implice în formularea și promovarea unor politici publice „verzi”; cel puțin cinci parteneriate între ONG-uri, respectiv parteneri sociali și autorități locale din Județul Ilfov, în vederea susținerii și promovării proiectelor de dezvoltare durabile la nivel local.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 390.944,29 lei, din care 98% reprezintă finanțare nerambursabilă; valoarea eligibilă nerambursabilă acordată de Uniunea Europeană prin FSE este de 306.500,33 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Firma de furnizare de energie electrică din cadrul grupului românesc Simtel Team urmează să primească și licența de furnizare de gaze naturale....
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
După ani cu evoluții sub așteptările aferente unor scenarii de bază, avansul numărului insolvențelor din România ...
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Directorul general al UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus mutarea sediului central al băncii în Germania, dacă va achiziţiona ...
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui ...