Comisia Europeană vrea să fie grăbit procesul prin care victimele inteligenței artificiale primesc compensații

Comisia Europeană a stabilit miercuri noi reguli pentru a uşura accesul victimelor la compensaţii pentru daune legate de inteligenţa artificială (IA), relatează DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 28 sept. 2022, 20:24
Comisia Europeană vrea să fie grăbit procesul prin care victimele inteligenței artificiale primesc compensații

Conform noilor norme, consumatorii din Uniunea Europeană vor avea „acelaşi nivel de protecţie ca în cazul tehnologiilor tradiţionale”, a precizat vicepreşedinta CE Vera Jourová într-un comunicat.

Regulamentul „adaptează cadrul legal al UE la realităţile transformării digitale” prin care trece economia blocului comunitar, a adăugat comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders.

Victimele care suferă daune, cum ar fi răni, într-un caz care implică inteligenţa artificială vor putea identifica mai uşor părţile vinovate printr-un proces simplificat prevăzut de noile reguli.

De asemenea, o victimă va putea mai uşor să primească daune dacă este discriminată într-un proces de recrutare care implică tehnologie IA, a precizat Comisia Europeană.

CE spune că noile reguli reprezintă o „armonizare specifică a normelor naţionale privind răspunderea pentru inteligenţa artificială” şi urmăresc să acopere toate sistemele IA.

În plus, noile norme prevăd ca explicarea sistemelor informatice ale IA, deseori complicate, să fie mai directă pentru victime atunci când există un proces în justiţie.

Executivul european susţine că introducerea unui regim clar de compensaţie pentru produsele IA sporeşte încrederea publică în IA şi încurajează înţelegerea tehnologiei.

Comisia a propus noile reguli împreună cu o actualizare mai amplă a prevederilor privind răspunderea pentru produse, pentru a reflecta lanţurile globale de furnizare şi noile tehnologii digitale.

Actualele reguli sunt vechi de aproape 40 de ani, conform Bruxellesului.

Propunerile vor ajunge acum pentru analiză la Parlamentul European şi Consiliul European.

Te-ar mai putea interesa și
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, la Sebeş, că a votat pentru un preşedinte care discută direct cu......
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ...
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ...
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică ...