„Furtuna perfectă” poate aduce stagflaţie şi recesiune în toată Europa. Încă 70 milioane de persoane de pe tot globul se confruntă cu sărăcia extremă – Banca Mondială

Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, a avertizat că ar putea dura câţiva ani până când producţia globală de energie se va diversifica, prelungindu-se riscul stagflaţiei sau al unei perioade de creştere redusă şi inflaţie ridicată, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 29 sept. 2022, 11:41

Într-un discurs rostit la Universitatea Stanford, Malpass a susţinut că pare tot mai probabilă o recesiune în Europa, în timp ce economia Chinei încetineşte semnificativ, iar cea a SUA s-a contractat în primul semestru din 2022, scrie Agerpres.

Aceste evoluţii vor avea consecinţe grave asupra ţărilor în curs de dezvoltare, a declarat şeful Băncii Mondiale, citând ceea ce el a numit „înrăutăţirea” dificultăţilor cu care se confruntă dezvoltarea economiei.

Rezolvarea actualei „furtuni perfecte” – majorarea dobânzilor, inflaţia ridicată şi încetinirea creşterii – necesită o nouă abordare micro şi macroeconomică, inclusiv cheltuieli mai bine ţintite şi eforturi clare de majorare a rezervelor, a explicat Malpass.

Acesta a anunţat că viitorul raport al Băncii Mondiale intitulat „Sărăcia şi împărţirea prosperităţii” va arăta că deceniile de progrese în reducerea sărăciei au încetinit până în 2015, chiar înainte de pandemie, ceea ce a făcut ca încă 70 de milioane de persoane să se confrunte cu sărăcia extremă.

Raportul, care va fi publicat săptămâna viitoare, va arăta că venitul mediu global a scăzut cu 4%, primul declin de când s-a început publicarea datelor, în 1990.

„Lumea în curs de dezvoltare se confruntă cu perspective extrem de dificile pe termen scurt, din cauza preţurilor ridicate la energie şi îngrăşăminte, a majorării dobânzilor şi a creşterii randamentelor obligaţiunilor, a deprecierii monedelor şi a ieşirilor de capital. Un pericol urgent cu care se confruntă lumea în curs de dezvoltare este ca încetinirea semnificativă a creşterii economiei mondiale să se adâncească într-o recesiune globală”, a avertizat Malpass.

Acesta a apreciat că este neclar dacă va exista suficient capital global pentru a acoperi necesităţile din economiile dezvoltate – care au adoptat politici fiscale ce favorizează un nivel ridicat al datoriilor – şi încă există suficiente „fărâme” pentru a finanţa investiţiile necesare în ţările în curs de dezvoltare.

El a cerut statelor să caute metode de a reduce inflaţia prin creşterea eficienţei fiscale, direcţionând cheltuielile către cei mai săraci şi mai vulnerabili. Astfel de ajustări vor îmbunătăţi alocarea capitalului global, vor furniza o cale de a reduce inflaţia în timp ce se reia creşterea venitului mediu, susţine preşedintele Băncii Mondiale.

Şeful BM a apreciat că sunt necesare urgent mai multe fonduri pentru educaţie, sănătate şi adaptarea la schimbările climatice, alături de măsuri pentru reducerea nivelul ridicat al datoriilor care afectează multe ţările în curs de dezvoltare.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...