Electrica susține că are o poziție financiară solidă și respinge speculațiile că subsidiara Electrica Furnizare s-ar fi aflat aproape de incapacitate de plată

Afirmaţii speculative precum aflarea companiei Electrica într-o imediată apropiere de incapacitate de plată riscă să inducă incertitudine participanţilor la piaţă şi, implicit, comportamente neprevăzute ce sunt nefavorabile unei bune desfăşurări a activităţilor de furnizare şi distribuţie într-o piaţă profund marcată de instabilitate, arată compania într-un comunicat transmis joi către Agerpres.
AGERPRES - joi, 29 sept. 2022, 18:32
Electrica susține că are o poziție financiară solidă și respinge speculațiile că subsidiara Electrica Furnizare s-ar fi aflat aproape de incapacitate de plată

„Societatea Energetică Electrica S.A., listată în 2014 pe Bursa de Valori Bucureşti şi pe London Stock Exchange, a raportat profit pe segmentul de furnizare în primele 6 luni ale anului în curs, demonstrând adaptabilitate rapidă la condiţiile pieţei, în paralel cu asumarea rolului de contributor major la implementarea schemelor de sprijin din energie. Afirmaţii speculative precum aflarea companiei într-o imediată apropiere de incapacitate de plată riscă să inducă incertitudine participanţilor la piaţă – clienţi finali, companii şi investitori – şi, implicit, comportamente neprevăzute ce sunt nefavorabile unei bune desfăşurări a activităţilor de furnizare şi distribuţie într-o piaţă profund marcată de instabilitate”, se arată în comunicatul citat.

În context, Alexandru-Aurelian Chiriţă, directorul general al Electrica S.A, a precizat că societatea se află în linie cu bugetul aprobat de către Adunarea Generală a Acţionarilor în aprilie 2022 şi îşi onorează obligaţiile comerciale chiar dacă contextul pe piaţa de energie este unul dificil.

„Într-un context atât de dificil, cum este cel al pieţei de energie, compania Electrica, partener al românilor de peste 120 de ani, face apel la echilibru şi colaborare între toate părţile interesate de procesele de distribuţie şi furnizare a energiei, esenţiale pentru consumatori. Electrica SA se află în linie cu bugetul aprobat de către Adunarea Generală a Acţionarilor în aprilie 2022 şi îşi onorează obligaţiile comerciale în condiţiile în care traversăm o perioadă complexă, cu multiple provocări, reiterând faptul că informarea corectă a factorilor implicaţi este esenţială şi orice denaturare a realităţii din piaţă poate să ducă la dezechilibre. Situaţia este una excepţională atât pentru furnizori, cât şi pentru distribuitori, activitatea acestora fiind direct afectată de creşterea fără precedent a preţurilor de achiziţie a energiei de pe pieţele comune, precum şi de deficitele de cash-flow cauzate de majorarea valorilor care trebuie achitate pentru energia achiziţionată pentru viitor”, a subliniat directorul general al Electrica.

Citește și:

Potrivit sursei citate, segmentul de furnizare al Grupului Electrica înregistrează un profit net de 213 milioane lei la 6 luni iar noile modificări legislative legate de capitalizarea diferenţei de preţ pentru energia electrică aferentă consumului propriu tehnologic au potenţial de a determina un impact pozitiv asupra segmentului de distribuţie.

„Situaţia companiilor operaţionale din cadrul Grupului Electrica nu este cu mult diferită de a celorlalţi jucători din piaţă, Electrica raportând, de altfel, transparent şi oferind detalii referitoare la nivelul subvenţiilor de încasat de la stat ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. În prezent, Grupul Electrica este în curs de evaluare a impactului pe care îl au ultimele modificări legislative şi de reglementare. Menţionez, totodată, că în conformitate cu raportarea financiară la 6 luni, segmentul de furnizare al Grupului Electrica înregistrează un profit net de 213 milioane lei, iar noile modificări legislative legate de capitalizarea diferenţei de preţ pentru energia electrică aferentă consumului propriu tehnologic au potenţial de a determina un impact pozitiv asupra segmentului de distribuţie, aspecte ce vor fi relevate în raportarea financiară pentru trimestrul al treilea care va fi publicată la data de 15 noiembrie 2022”, a subliniat Alexandru-Aurelian Chiriţă.

Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public, potrivit cărora statul român a livrat în avans către compania de furnizare din cadrul Grupului sume de bani privind măsurile de protecţie a clienţilor, compania precizează că toate sumele decontate către Electrica Furnizare S.A. s-au realizat în baza cererilor depuse şi aprobate de către organismele de stat abilitate, conform reglementărilor şi termenelor legale în vigoare.

„De asemenea, în ceea ce priveşte capacitatea de plată a Electrica Furnizare S.A., menţionăm că aceasta este garantată la nivel de Grup de Electrica S.A., care a contractat noi facilităţi de credit de peste 2 miliarde de lei în prima jumătate a anului, printr-o structură de finanţare acceptată de toate băncile partenere ale Grupului. În ciuda contextului de piaţă dificil, strategia şi planurile de rezilienţă implementate de managementul Grupului la nivelul companiilor operaţionale au permis adaptarea rapidă la condiţiile de piaţă atipice, lucru ce demonstrează că Electrica este şi va rămâne un partener credibil şi stabil pentru români”, se mai arată în comunicatul citat.

Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională – cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru funizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...