Mic îndrumar pentru constatarea diferenţei dintre statul de drept şi statul de drepţi

„Clauzele abuzive sau neabuzive sunt din contracte pe care le-au semnat oamenii care au luat credite. Într-un stat de drept, când semnezi ceva îţi asumi” – Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, 7 august 2013.

„Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua” – art. 6 din legea 193/2000.

Problema clauzelor abuzive din contracte, în special cele de credit, a agitat scena bancară şi politică din România. După câteva mii de procese individuale şi de grup lansate în ultimii ani, băncile cu neregului în contracte au simţit o ameninţare cu ocazia aplicării noului Cod de procedură civilă. O modficare adusă legii 193/2000 urma să facă posibilă eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele care conţin acea clauză, aşa cum se arată şi în directiva europeană pe care se bazează şi care trebuia aplicată complet din ianuarie 2007.

De la o problemă de imagine, o acţiune încheiată cu succes în favoarea consumatorilor ar fi urmat să aducă o lovitură financiară pentru băncile care au inserat clauze declarate ca abuzive de către instanţă, din moment ce ar fi beneficiat de decizie toţi clienţii afectaţi. Comisioanele fără contraprestaţie, dobânzile fixe variabile sau cele care variază aşa cum vrea banca, ca să dăm doar câteva exemple, ar fi dispărut din toate contractele de credit.

Bancherii au vorbit la unison prin Asociaţia Română a Băncilor şi au cerut ajutorul guvernului şi Băncii Naţionale a României. De la guvern au obţinut amânarea de două ori a aplicării legii, ultima dată propusă fiind 1 octombrie 2013 şi sunt cerute modificări. De la BNR a venit susţinerea publică, chiar prin vocea Guvernatorului Mugur Isărescu.

Isărescu a invocat unul dintre principiile statului de drept: semnătura din contract este sfântă. Astfel, se înţelege din declaraţiile guvernatorului, cei care sunt afectaţi de clauze considerate abuzive de către unele instanţe sunt buni de plată, pentru că şi-au asumat asta prin semnătură, chiar dacă sunt victimele unor clauze abuzive.

Ciudat este că BNR a intervenit în 2008 în favoarea clienţilor sesizând practica abuzivă a unei bănci care percepea un comision de rezervă minimă obligatorie. Volksbank avea în contractele semnate de către consumatori o clauză prin care le impunea acestora orice cost generat de rezervele minime obligatorii constituite la BNR şi dictate de către banca centrală. După ce a primit plângeri de la clienţii Voksbank, deşi nu mai avea competenţe în protecţia consumatorilor, acestea fiind cedate către ANPC, BNR a luat măsuri „drastice” împotriva conducerii băncii, iar la scurt timp acest comision a dispărut din contracte. Isărescu era beneficiarul unui credit ipotecar de la Volksbank la acel moment, şi este posibil să fi primit şi el o astfel de scrisoare acasă.

Cu legătură sau nu în ceea ce priveşte întărirea statului de drept în România, cert este că după acel moment BNR nu a mai găsit clauze abuzive în contractele băncilor, deşi au fost numeroase sesizări de la clienţii unor instituţii financiare precum BCR, Volksbank, Piraeus, OTP, UniCredit, Raiffeisen etc. Aceştia au fost invitaţi să se adreseze ANPC.

Isărescu a invocat apoi stabilitatea sistemului financiar, argumentând că impactul, cuantificat într-un studiu despre care nu se ştie încă dacă a fost finalizat, este major, şi trebuie protejaţi deponenţii. Apoi, potrivit presei, tot BNR ar fi transmis Ministerului Justiţiei că stablitatea sistemului nu este pusă în pericol şi că nicio bancă nu este pasibilă de faliment.

Statul de drept în ţările UE

Dincolo de deciziile favorabile consumatorilor într-o proporţie covârşitoare şi pe meleagurile noastre în ceea ce priveşte dreptul acestora în contractele bancare semnate, nu doar în România există sentinţe care sfidează logica guvernatorului Isărescu, ci şi în alte state europene, multe dintre ele cu ceva mai multă tradiţie în ceea ce înseamnă statul de drept.

În Uniunea Europeană, dreptul consumatorului este reglementat de legi speciale în cadrul dreptului civil. Principiul de bază este acela că un consumator se va afla mereu într-un dezechilibru de forţe faţă de un profesionist. În cazul clauzelor contractuale, de regulă profesionistul propune contractul şi consumatorul aderă la el, fără posibilitatea reală de negociere, contractele fiind, de regulă, preformulate.

Pentru a opri practicile abuzive, există mai directive europene şi legi naţionale. Una dintre acestea datează 1998 din şi a fost reiterată în 2009 (2009/22/CE). Directiva privind acţiunile în încetare în interes colectiv a fost transpusă în legislaţia României din 2000, cu aplicalibilitate din 2007. Aceasta spune că organizaţiile competente şi autorităţile însărcinate au obligaţia să iniţieze acţiuni la sesizarea consumatorilor pentru a îndrepta lucrurile atunci când este afectat interesul colectiv, inculsiv în privinţa clauzelelor abuzive din contractele semnate la care se referea Mugur Isărescu.

În România, directiva implementată prin HG 1553/2000 nu a produs niciun efect, dar a făcut-o în alte state europene, aşa cum arată un studiu făcut de IBF International Consulting pentru Comisia Europeană. Am selectat câteva dintre cazurile prezentate şi felul în care funcţionează legea în mai multe ţări europene.

Austria

Din Austria provin acţionarii băncilor cu cea mai mare pondere în sistemul bancar românesc. Aceste bănci sunt şi printre cele mai atacate în instanţă pe tema clauzelor abuzive. Însă nici comportamentul băncilor austriece nu este ireproşabil.

VKI, una dintre principalele asociaţii de protecţia consumatorilor din Austria, are în derulare 120 de cazuri de acţiuni în încetare pe an. Printr-o acţiune în încetare în interes colectiv – unde intresul colectiv se referă la interesul a mai mult de doi consumatori – o asociaţie sau un organism al statului cere instanţei să oprească o anumită practică a unui comerciant care contravine una sau mai multor legi (fie că vorbim de legea clauzelor abuzive, de cea a creditelor, de cea a telecomunicaţiilor, energiei etc.).

În perioada 2008-2010, 220 de astfel de acţiuni au fost împotriva clauzelor contractuale abuzive, iar rata de succes este de 95%. Din 2000, VKI şi AK, organizaţie guvernamentală autonomă, au derulat peste 400 de acţiuni în încetare împotriva practicilor comerciale necinstite şi peste 1000 împotriva comercianţilor care folosesc clauze contractuale abuzive.

Acţiunile în încetare se mulează pe alte elemente legislative, cum este cazul acţiunilor în recurs colectiv , în cazul Austriei. Prin cele din urmă, dincolo de încetarea practicilor abuzive, sunt obţinute şi despăgubiri pentru daunele create consumatorilor. Potrivit studiului, VKI şi AK au obţinut succese de acest tip în cazuri de masă în care au fost obţinute returnări de bani de la băncile care au taxat excesiv consumatorii în cazul creditelor cu dobânzi variabile – speţă prezentă şi în România -, compensaţii de la băncile implicate în scandaluri de investiţii sau de la cele care au oferit sfaturi de investiţii incorecte.

Consumatorii austrieci afectaţi de clauzele abuzive îşi pot cere banii înapoi după decizia instanţei, iar comerciantul care a fost sancţionat nu mai are voie să facă referire la acestea în relaţia cu consumatorii pentru a cere ceva de la aceştia. După ce instanţa declară o clauză abuzivă, în interesul consumatorilor poate fi începută o acţiune colectivă de tipul class action prin care să fie reparate daunele produse acestora.

Un exemplu prezentat în studiu despre neregulile băncilor, în acest caz BAWAG, stopate printr-o acţiune în încetare:

„În august 2009, banca (BAWAG, n. red.) și-a informat clienții, prin intermediul extrasului bancar al acestora, că prețurile pentru conturile curente urmau să crească cu 3,2% începând cu 1 octombrie pentru a ține cont de creșterea indicelui prețurilor de consum în 2008. Banca a făcut referire la clauza privind indexarea din clauzele contractuale standard care permitea băncii să crească prețurile pentru obligațiile continue în mod automat o dată pe an, în funcție de evoluția indicelui prețurilor de consum. Această acțiune în încetare a avut un impact semnificativ asupra consumatorilor, deoarece în primăvara anului 2011, majoritatea băncilor care au utilizat clauze similare au încetat să-și crească automat prețurile, spre avantajul mai multor milioane de clienți ai băncilor austriece. Acest exemplu este o ilustrare clară a unei acțiuni în încetare de succes, având un impact concret asupra respectării legislației, nu numai în ceea ce îl privește pe pârât, ci pentru întregul sector economic. În plus, profitul pentru consumatori a fost ușor de evaluat din punct de vedere financiar”, se arată în raport.

Trebuie precizat că toţi cei 1,9 milioane de clienţi ai BAWAG au semnat acele contracte, fără să aibă, însă, posibilitatea să intervină în ele, aşa cum este şi cazul contractelor de credit din România. Nu ştim dacă prin decizia instanţelor austrice se înţelege că Austria nu ar fi un stat de drept, sau un stat unde domnia legii este mai redusă decât în România, aşa cum ne vorbeşte guvernatorul Isărescu despre statul de drept.

Cert este că, după această decizie, şi celelalte bănci austriece cu clauze similare, printre care Erste, Raiffeisen sau UniCredit Bank Austria, au renunţat la aceste practici, fără să mai fie nevoie de un alt proces.

Germania

Nemţii au o tradiţie îndelungată în ceea ce înseamnă protecţia consumatorilor. Acţiunile în încetare în interes colectiv există în Germania încă din anii ’60, şi sunt, în mare măsură, introduse de asociaţiile private.

Cele mai multe acţiuni întreprinse se îndreaptă împotriva clauzelor abuzive din contracte, iar serviciile în care se găsesc cele mai multe astfel de abuzuri sunt, ca în restul Europei, serviciile financiare (bănci şi asigurări).

Asociaţia Federeală a Asociaţiilor de Consumatori (VZBV) a întreprins, în perioada 2008-septembrie 2011 peste 900 de acţiuni în încetare. 127 de au fost împotriva băncilor, 43 împotriva companiilor de asigurări şi 87 împotriva companiilor de telecomuncaţii. 80% dintre acţiunile lansat sunt câştigate în tot sau în parte de către VZBV. În jumătate dintre cazurile în care se sesizează un abuz se poate ajunge la o înţelegere în afara instanţei.

De notat că firmele nemţeşti se reglemetează între ele în interesul consumatorilor când vine vorba de asigurarea unei competiţii corecte. Centrul pentru Protecţia Împotriva Competiţiei Neloiale – Wettbewerbszentrale (WZ) a derulat 788 de cazuri de acţiuni în încetare, inclusiv de dimensiune transfrontalieră.

Consumatorii pot folosit deciziile favorabile ale instanţei pentru a cere apoi daune pe baza lor.

Olanda

În Olanda, din 1992 pana in 2003, Dexia a oferit contracte de împrumut pentru achiziţia de acţiuni în leasing – share lease – de diferite tipuri, în special pentru consumatori. O trăsătură comună a aceste contracte de leasing este că Dexia împrumuta o sumă de bani consumatorilor pe care tot Dexia o investea apoi în acțiuni, în numele consumatorului. În perioada dată, un total de 713.540 de contracte de acțiuni de leasing au fost încheiate cu aproape 395.000 de investitori. La sfârșitul anilor nouăzeci, când cota pieţele au căzut, mulți investitori nu doar au văzut că li se evaporă profiturile, dar, de asemenea, aceştia au rămas cu datorii către bancă, deoarece valoarea rămasă a actiunilor a fost insuficientă pentru a acoperi împrumuturile. Din 2002, Dexia a fost confruntat cu numeroase plângeri în ceea ce privește contractele de leasing, bazate pe o multitudine de motive legale.

Compania este sau a fost implicat în proceduri judiciare cu privire la peste 12.000 de contracte, și mai multe proceduri non-judiciare.

În 2003, Dexia a încercat să ajungă la o înțelegere amiabilă cu privire la datoriile reziduale. Aproape 70.000 de investitori a acceptat oferta, dar unii au găsit-o nesatisfăcătoare. O altă încercare de soluționare de către o comisie stabilită la inițiativa ministrului de Finanțe a fost blocată în 2004. Deoarece afacerea Dexia a avut, de asemenea, un efect negativ în creștere asupra reputației sectorului financiar olandez, Banca Centrală a Olandei a încercat să propună o nouă înţelegere colectivă. Această încercare a avut succes: petiționarii au ajuns la un acord de decontare în iunie 2005, acord declarat obligatoriu, folosindu-se pârgia unei legi complementare acţiunilor colective.

Dexia s-a retras în cele din urmă din Olanda şi apoi a fost în pragul falimentului în timpul crizei financiare, fiind salvată de mai multe infuzii de capital din banii contribuabililor francezi şi belgieni.

Franţa

În Franţa există 18 asociaţii de consumatori abilitate să introducă acţiuni în încetare, la care se adaugă o autoritate publică. 41 de acţiuni la nivel naţional identificate. Sectoarele economice cele mai afectate: serviciile bancare, imobiliare, rezervările on-line de hoteluri, transporturile şi telecomunicaţiile. Autorii studiului notează că Franţa are mecanisme similare celei din directivă de foarte multă vreme în vigoare, astfel că implementarea textului nu a schimbat foarte mult lucrurile. De asemenea, în Franţa cele mai multe conflicte se rezolvă prin mediere, astfel că rar se ajunge în instanţă. Trebuie notat că cei afectaţi de practicile incorecte denunţate într-o acţiune în încetare nu pot obţine despăgubiri despăgubiri pe această cale, ci trebuie să înceapă acţiuni separate.

În privinţa clauzelor abuzive, sistemul legislativ din Franţa nu permite eliminarea acestora din contractele în derulare în acţiuni colective – efectele fiind doar pentru contractele viitoare. Cei care caută eliminarea unor clauze abuzive trebuie să intenteze procese particulare, unde deciziile nu afectează şi contractele încheiate cu ceilalţi consumatori care au aceleaşi clauze. Un proiect de lege depus în 2011, şi programat pentru a primi votul final în acest an, prevede ca legea să se aplice şi asupra contractelor în derulare ale comercianţilor.

Suedia

Şi Suedia are o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor. Acţiunile în încetare sunt legiferate încă din 1971, când a fost introdusă legea privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Aceste acţiuni au fost privite ca o modalitate eficientă de protecţie a interesului colectiv al consumatorilor. A fost creată şi o instanţă specializată pentru a judeca astfel de cazuri, precum şi pe cele care se referă la legea competiţiei – Marknadsdomstolen.

Interesant este că în Suedia, ţară considerată de mulţi drept exponentă a socialismului, cele mai multe acţiuni sunt introduse chiar de către companiile competitoare (15-25 de cazuri pe an). Altfel spus, companiile acţionează şi în interesul consumatorilor când sesizează practici care le încalcă interesele, fie că vorbim de competitori care folosesc clauze abuzive sau publicitate mincinoasă.

În România, în industria bancară, singura care a luat poziţie împotriva posibilităţii eliminării clauzelor abuzive în masă, nicio bancă nu a rupt poziţia comună, nici măcar cele care nu au avut astfel de probleme în contracte. În timp ce unele bănci câştigau cotă de piaţă prestând, aparent, costuri mai mici la credite, altele aveau oferte mai transparente şi nu au reuşit să atragă la fel de mulţi clienţi. Cele din urmă nu au acţionat în niciun fel pentru a sesiza neregulile competitorilor, aşa cum se întâmplă, în general, în economiile de piaţă.

Suedia are şi un sistem de class action similar cu cel american prin care sunt despăgubiţi consumatorii afectaţi de practicile abuzive.

Similar cu celelalte ţări prezentate, cele mai multe cazuri se referă la clauzele abuzive în domenii precum telecomunicaţiile, serviciile financiare (asigurări şi credite pentru consumatori).

Bulgaria

Bulgaria nu are renumele de ţară avansată din punct de vedere democratic sau legislativ – în sensul domniei puterii legii -, însă stă ceva mai bine decât România la unele capitole, inclusiv în privinţa acţiunilor în încetare.

În Bulgaria, în perioada ianuarie 2007-august 2011, asociaţiile abilitate au pornit 52 de acţiuni în încetare. Alte 21 au fost pornite de Comisia pentru Protecţia Consumatorilor – corespondentul ANPC al Bulgariei.

16 acţiuni sunt legate de clauzele abuzive din contracte – în special în telecom şi energie -, 5 sunt legate de practicile comerciale incorecte, 28 de acţiuni au avut ca obiect vânzările de la distanţă, 2 publicitatea şi una asigurările.

Din 52 de acţiuni deschise, 10 au fost rezolvate în favoarea consumatorilor, în cazul uneia s-a ajuns la o înţelegere cu furnizorul de servicii, 26 de acţiuni au fost respinse şi 15 se aflau încă pe rolul instanţelor în august 2011, data până la care se întinde raportul. 

O decizie recentă

„Cele mai mari bănci din Marea Britanie vor plăti până la 1,3 miliarde de lire sterline (2 miliarde dolari) pentru despăgubirea clienţilor cărora le-au vândut incorect poliţe de asigurări ale companiei CPP pentru acoperirea riscului de furt de carduri de credit şi de identitate.

Autorităţile britanice au anunţat în noiembrie că CPP Group, care a furnizat asigurările pentru bănci, a supraestimat riscurile şi consecinţele furturilor de identitate şi nu a informat cumpărătorii de existenţa unui produs de protejare a cardurilor, prin care erau deja asiguraţi, prin intermediul băncilor, pentru până la 100.000 de lire sterline.

Aceste despăgubiri se adaugă altor 15,5 miliarde de lire pe care băncile le-au alocat deja clienţilor cărora le-au vândut asigurări de neplată a obligaţiilor financiare, care nu erau necesare”, se arată într-o decizie publicată recent.

Consumatorii au semnat acele contracte.

Germania, Olanda, Franţa, Suedia sau Marea Britanie sunt printre cele mai bine cotate ţări în clasamentul statului de drept, conform World Justice Project. România stă ceva mai prost, în spatele Burkinei Faso şi a Republicii Malawi.