În jurul orei 10:30, schimburile se perfectau la 4,4755 – 4,4790 lei/euro, în creştere faţă de nivelul de la închiderea de miercuri, când operaţiunile s-au realizat la 4,4705 – 4,4740 lei/euro.
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a urcat uşor miercuri, la 4,4694 lei/euro. În precedentele două zile rata de schimb a scăzut uşor, cu 0,16%, la 4,4653 lei/euro, după ce săptămâna trecută a urcat cu până la cel mai ridicat nivel din ultimele zece săptămâni.
Pe de altă parte, leul s-a întărit uşor miercuri în raport cu dolarul american, iar cursul de referinţă a scăzut cu 0,26 bani, la 3,3693 lei/dolar, de la 3,3719 lei/dolar în şedinţa de marţi.
Rata de schimb leu/franc elveţian a coborât cu 0,28 bani, de la 3,6092 lei/franc la 3,6064 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile practicate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase în lei pe termen de o zi se plasau la 2,75 – 3,25%.