Cel puțin 130 de milioane dintre cetățenii Bangladeshului au rămas fără electricitate după o uriașă pană de curent care a afectat aproape toată țara

Cel puţin 130 de milioane de persoane au fost private în Bangladesh de electricitate marţi după-amiază în urma unei defecţiuni a reţelei de furnizare a curentului electric care a antrenat o pană generală, a anunţat compania de electricitate a guvernului, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 04 oct. 2022, 17:08
Cel puțin 130 de milioane dintre cetățenii Bangladeshului au rămas fără electricitate după o uriașă pană de curent care a afectat aproape toată țara

Reţeaua a avut o pană la ora locală 14.00 şi, cu excepţia anumitor părţi din nord-vestul Bangladesh, „restul ţării este privat de electricitate”, a declarat pentru AFP Shamim Ahsan, purtător de cuvânt al Consiliului de dezvoltare a energiei. El a precizat că mai mult de doi locuitori din trei sunt privaţi de electricitate.

Potrivit purtătorului de cuvânt, originea acestei pene de curent nu este cunoscută pentru moment. „Ancheta este încă în curs”, a declarat el, adăugând că o deficienţă tehnică ar putea fi cauza.

Potrivit unui mesaj al lui Zunaid Palak, ministru al Tehnologiei, publicat pe Facebook, aprovizionarea cu electricitate va fi restabilită la ora 20.00, ora locală, în Capitala țării, Dhaka, care numără 22 de milioane de locuitori.

Bangladesh suferă de mai multe luni o gravă criză energetică provocată de creşterea preţurilor mondiale la carburant şi la gaz, care a urmat după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Întâmpinând dificultăţi în finanţarea importului de motorină şi de gaz în cantitate suficientă pentru a răspunde cererii de electricitate, autorităţile de la Dhaka au trebuit să instituie „măsuri de austeritate”.

Furia populaţiei s-a intensificat în urma numeroaselor şi lungilor pene de curent.

Zecile de mii de moschei din ţară au fost somate să nu pornească instalaţiile de climatizare decât în timpul celor cinci rugăciuni cotidiene.

Înainte de această pană generală, Bangladesh s-a confruntat cu o pană majoră în noiembrie 2014. Aproape 70% din ţară a fost atunci privată de electricitate timp de zece ore.

Sursa foto: Mahmud Hossain Opu/Associated Press

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...