IATA: Numărul pasagerilor a crescut pe plan mondial cu 5,1% în iulie

Companiile aeriene din întreaga lume au înregistrat o creştere de 5,1% a numărului de pasageri în iulie, comparativ cu perioada similară din 2012, a anunţat recent Asociaţia Internaţională a Transporturilor Aeriene (IATA), pe site-ul www.iata.org.
Economica.net - joi, 12 sept. 2013, 17:12
IATA: Numărul pasagerilor a crescut pe plan mondial cu 5,1% în iulie

Operatorii aerieni din Europa au anunţat creşterea cererii cu 3,7% în iulie, comparativ cu perioada similară din 2012, dar în iunie avansul a fost de 5,3%, datorită îmbunătăţirii mediului de afaceri.

După ieşirea zonei euro din recesiune, în trimestrul doi din 2013, a crescut optimismul privind performanţele din regiune în a doua parte a anului.

Cu excepţia Braziliei, toate pieţele interne au raportat majorarea cererii în iulie, dar ritmul de creştere în rândul statelor diferă semnificativ: de la 11,9% în Rusia, 10,7% în China, 5,7% în Japonia la 1,5% în SUA. Traficul total a urcat cu 4,8% în iulie, comparativ cu perioada similară din 2012.

‘Creşterea economică şi conectivitatea merg mână în mână. Într-adevăr, conectivitatea creează locuri de muncă şi sprijină avansul economiei. Deci, este un motiv bun ca sustenabilitatea aviaţiei pe termen lung să fie analizată la adunarea Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (ICAO) de la sfârşitul acestei luni’, a declarat Tony Tyler, directorul general al IATA

În România, Ministerul Transporturilor, Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA) şi TAROM organizează, vineri, la Bucureşti, Ziua Aviaţiei în Europa de Est, unde peste 150 de reprezentanţi din domeniu sunt aşteptaţi să participe la eveniment şi să analizeze problemele şi modalităţile de creştere a sectorului aviaţiei în această regiune.

Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) este o organizaţie care reprezintă aproximativ 240 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 84% din traficul aerian mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Fosta fabrică de confecții Cehoslovaca stă pe cel mai scump teren din București scos la vânzare: 4.000 de euro/mp
Fosta fabrică de confecții Cehoslovaca stă pe cel mai scump teren din București scos la vânzare: 4.000 de euro/mp
Fosta fabrică de confecții Cehoslovaca, construită în perioada interbelică, este acum scoasă la vânzare. Clădirea stă în paragină de mulți ani. ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns sâmbătă la borna de 1000 metri forați și în „tunelul Alina” Update
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns sâmbătă la borna de 1000 metri forați și în „tunelul Alina” ...
Porr a excavat 1.000 metri și în galeria "Alina" a primului tunel de pe traseul A1 Sibiu - Pitești, potrivit unei imagini ...
Rușii au cucerit un sat în apropierea orașului industrial Kurahove din estul Ucrainei
Rușii au cucerit un sat în apropierea orașului industrial Kurahove din estul Ucrainei
Armata rusă a revendicat sâmbătă cucerirea unui sat ucrainean din apropierea oraşului Kurahove, o zonă din estul Ucrainei ...
Un grup de agricultori opriți înainte să organizeze un protest la reședința președintelui sudcoreean
Un grup de agricultori opriți înainte să organizeze un protest la reședința președintelui sudcoreean
Un grup de agricultori care cereau arestarea preşedintelui suspendat Yoon Suk Yeol s-au confruntat sâmbătă cu poliţia ...