DNA a trimis în judecată patru administratori ai unor societăți comerciale pentru evaziune fiscală de 4 milioane de euro. Printre aceștia e și fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru

Patru administratori ai unor societăţi comerciale au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de evaziune fiscală de aproximativ 4 milioane de euro, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 07 oct. 2022, 17:29
DNA a trimis în judecată patru administratori ai unor societăți comerciale pentru evaziune fiscală de 4 milioane de euro. Printre aceștia e și fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru

Potrivit portalului instanţelor, printre cei patru administratori trimişi în judecată se află şi fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru.

Gabriel Bivolaru a fost condamnat, în 2004, la cinci ani de închisoare pentru înşelăciune privind ordinele şi dispoziţiile de plată, prin care a prejudiciat Banca Română de Dezvoltare cu 50 de milioane de euro.

Ulterior, în anul 2013, Gabriel Bivolaru a fost arestat preventiv într-un alt dosar pentru furt de produse petroliere din conducte magistrale.

Potrivit unui comunicat al al DNA transmis, vineri, AGERPRES, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei persoane (Gabriel Bivolaru, n.r.), administrator în fapt al SC Romeco International Service Company SRL, a societăţii comerciale menţionate, dar şi a altor trei persoane, administratori ai unor firme, pentru evaziune fiscală în formă continuată.

În cursul anului 2010, administratorul SC Romeco International Service Company S.R.L. ar fi iniţiat, conceput şi pus în aplicare un circuit fraudulos de valorificare a unei cantităţi de motorină Euro 5, aflată în regim scutit de la plata accizelor, în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul statului.

Beneficiind de ajutorul celorlalţi trei inculpaţi şi al altor persoane, el ar fi achiziţionat 13.246 tone motorină Euro 5 de la două societăţi comerciale din România, pe care, ulterior, a evidenţiat-o în documentele contabile ca fiind utilizată în procesul de producţie de combustibil ecologic pentru centrale termice, explică procurorii.

„În realitate, motorina ar fi fost comercializată pe teritoriul României ca atare, destinatarii finali fiind societăţi comerciale care aveau ca principal obiect de activitate distribuţia carburanţilor prin intermediul staţiilor de carburanţi, societăţi de transport şi ferme agricole”, se precizează în comunicat.

Prin aceste demersuri a fost cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 17.927.540 de lei, aproximativ 4 milioane de euro la cursul din acea perioadă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală constituindu-se parte civilă în cauză, informează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, arată sursa citată, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu o persoană, fost administrator de drept al SC Romeco International Service Company S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, aceasta fiind de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi interzicerea unor drepturi.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, la Sebeş, că a votat pentru un preşedinte care discută direct cu......
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ...
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ...
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică ...