Profitul operațional al grupului Samsung a scăzut în trimestrul trei cu 32%, din cauza ieftinirii cipurilor și a unei cereri mai slabe

Profitul operaţional al Samsung a scăzut în trimestrul trei cu 32%, pentru prima oară din 2019, din cauza preţurilor mai mici ale semiconductorilor şi a cererii mai slabe.
News.ro - sâm, 08 oct. 2022, 12:31
Profitul operațional al grupului Samsung a scăzut în trimestrul trei cu 32%, din cauza ieftinirii cipurilor și a unei cereri mai slabe

Grupul sud-coreean a declarat că se aşteaptă ca profitul operaţional să fie între 10.700 de miliarde de woni (7,57 de miliarde de dolari) şi 10.900 de miliarde de woni sud-coreeni, relatează CNBC, citat de News.ro.

Aceasta este prima scădere a profitului operaţional din 2019.

Samsung a raportat o creştere a veniturilor între 75.000 de miliarde şi 77.000 de miliarde de woni coreeni, o creştere de la 1,3%-4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Afacerea cu cipuri a Samsung, care include vânzarea de cipuri pentru laptopuri, servere şi stocare, precum şi producţia de semiconductori, reprezintă 70% din profiturile sale.

Compania vinde cipuri NAND şi DRAM, care sunt utilizate de la dispozitive precum laptopuri şi smartphone-uri, până la centrele de date. De asemenea, are o afacere de producţie de semiconductori.

Samsung nu a publicat niciun comentariu pe lângă previziunile pentru trimestrul trei, dar analiştii au spus că o scădere a preţurilor cipurilor de memorie şi a cererii se află probabil în spatele scăderii profitului.

Daiwa Capital Markets a declarat vineri, într-o notă, că livrările de cipuri DRAM şi NAND au scăzut cu 15% şi 10%, de la trimestru la trimestru, în timp ce preţurile au scăzut cu 19% şi, respectiv, 20%, de la trimestru la trimestru, ”ceea ce a dus la o scădere bruscă a profiturilor.”

Scăderea estimată a profitului adaugă şi alte preocupări cu privire la sectorul cipurilor, care se confruntă cu o cerere mai slabă pe fondul unui mediu macroeconomic global mai slab.

Advances Micro Devices a raportat joi estimări preliminare ale veniturilor pentru trimestrul al treilea, care au fost cu mult sub indicaţiile iniţiale.

Firma americană a citat ”piaţa PC-urilor mai slabă decât se aştepta şi acţiuni semnificative de corecţie a stocurilor de-a lungul lanţului de aprovizionare cu PC-uri”.

Micron, companie concurentă a Samsung, a avertizat luna trecută că ”cererea consumatorilor şi facto0rii contrari legaţi de stocuri” îi afectează pe producătorii de cipuri de memorie.

Prognoza de scădere a profitului Samsung a trimis unde de şoc pentru acţiunile altor producători de cipuri.

În Europa, acţiunile unor companii precum producătorul olandez de echipamente ASML şi furnizorul Apple STMicro au scăzut vineri.

Acţiunile TSMC , cel mai mare producător de cipuri pe bază de contract din lume, au scăzut tranzacţiile din Taiwan. Cu toate acestea, după închiderea pieţei din Taiwan, compania a raportat o creştere de 42,6% a veniturilor de la an la an.

Multe companii, inclusiv Micron , îşi reduc cheltuielile de capital şi reduc stocurile, ceea ce ar putea ajuta companii precum Samsung să se recupereze şi să semnaleze plafondul minim al recesiunii actuale a sectorului semiconductorilor.

SK Kim, analist la Daiwa Securities Capital Markets, anticipează se aşteaptă că preţurile cipurilor de memorie îşi vor reveni în prima jumătate a anului viitor, adăugând că preţul acţiunilor Samsung ”vor atinge, de asemenea, nivelul minim în curând”.

Acţiunile Samsung au scăzut cu peste 28% până în prezent. În ciuda recesiunii recente, Samsung a stabilit o foaie de parcurs pentru afacerea sa de semiconductori în care îşi propune să înceapă producţia celor mai avansate cipuri în cinci ani.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...