Dr. Fischer Dental continuă expansiunea pe piaţa germană prin achiziţia unui laborator din landul Nordrhein-Westfalen

Dr. Fischer Dental GmbH, firmă înfiinţată de grupul Dr. Fischer Dental în anul 2022, a cumpărat un laborator dentar în landul Nordrhein-Westfalen, în care a investit 80.000 de euro. Achiziţia se înscrie în strategia grupului Dr. Fischer de extindere a operaţiunilor pe piaţa germană. "Grupul îşi doreşte să îşi menţină direcţia de expansiune pe piaţa germană şi îşi propune să identifice și să analizeze în amănunt orice oportunitate de accelerare a dezvoltării care va apărea. În acest sens, prin societatea afiliată Dr. Fischer Dental GmbH, grupul Dr. Fischer îşi propune atât creșterea organică prin vânzarea producţiei proprii din Germania, cât şi expansiunea prin tranzacții de tipul M&A", se arată în raportul semestrial al grupului, analizat de Economica.net.
Cristina Şomănescu - lun, 10 oct. 2022, 11:17
Dr. Fischer Dental continuă expansiunea pe piaţa germană prin achiziţia unui laborator din landul Nordrhein-Westfalen

Laboratorul este situat în localitatea Monchengladbach. Investiţia făcută de grupul Dr. Fischer în laboratorul recent cumpărat în Germania se ridică la 70.000 de euro, la care se adaugă taxele în valoare de circa 10.000 de euro. Investiția vizează fondul comercial al laboratorului, care include activele, clienţii şi cei patru specialişti care îşi vor continua activitatea la fel ca înainte de preluare. Achiziţia din Germania are ca scop extinderea activităţii şi vânzărilor firmei Dr. Fischer Dental în Germania şi în ţările din apropiere, potrivit unei informări publicate la BVB, consultate de Economica.net.

Context

În decembrie 2021, conducerea grupului Dr. Fischer Dental a început demersurile necesare înființării subsidiarei Dr. Fischer Dental GmbH, deținută integral de Dr. Fischer Dental SA. În luna februarie 2022, s-a finalizat procedura de înființare a societății Dr. Fischer Dental GmbH, aceasta având sediul social în Düsseldorf, Germania.

Economica.net a anunţat încă din luna mai că extinderea grupului Dr. Fischer Dental pe piaţa europeană e una dintre direcţiile de dezvoltare asumate de acţionari până în anul 2024.

Utilizând o parte din suma atrasă din plasamentul privat, Dr. Fischer a înfiinţat societatea subsidiară Dr. Fischer Dental GmbH, a închiriat spaţiul de lucru al noului laborator din centrul oraşului Düsseldorf, a cumpărat aparatura necesară desfăşurării şi diversificării operaţiunilor şi a angajat personal pentru a-și desfășura activitatea. Principalele motive care au dus la această decizie sunt faptul că Germania este ţara cu cel mai mare potenţial al serviciilor de stomatologie şi tehnică dentară din Uniunea Europeană, având cel mai bine organizat sistem al sănătăţii stomatologice şi al colaborării cu Casele de Asigurări de Sănătate, know-how-ul și capitalul relațional al emitentului permiţând grupului Dr. Fischer să realizeze această operaţiune. Un alt motiv important este amplasarea strategică a punctului de lucru (din Düsseldorf) faţă de alte pieţe de interes ale grupului din Europa de Vest: Franța, Belgia şi Ţările de Jos. Odată cu stabilirea unui punct de lucru în Germania, grupul Dr. Fischer își va susține extinderea vânzărilor către export inclusiv prin stabilirea de colaborări şi parteneriate cu companii din domeniul stomatologiei, au explicat acţionarii în raportul de activitate al grupului din anul 2021, analizat de Economica.net.

Avantajele principale ale concentrării vânzărilor către export, prin deschiderea de noi puncte de lucru, începând cu Germania, în viziunea oficialilor grupului Dr. Fischer:

  • preţuri de până la trei ori mai mici, practicate de grupul Dr. Fischer pentru livrarea aceluiaşi tip de lucrare proteică, decât cele percepute de concurenţii străini;
  • termene de execuţie și livrare mai mici sau similare cu cele ale concurenţilor externi;
  • dimensiunea semnificativ mai mare a pieţei şi, implicit, a cererii pentru produsele grupului Dr. Fischer;
  • costul relativ redus al forței de muncă din România faţă de cel din străinătate.

Grupul Dr. Fischer este jucător mare în piaţa românească de tehnică dentară. Grupul a fost fondat de către medicul stomatolog Antoaneta Fischer (foto) în anul 1995.

Grupul Dr. Fischer e format din patru societăți:

  • Dr. Fischer Dental SA (societate-mamă);
  • Dr. Fischer Digital Lab SRL;
  • Smart Dental Services (SDS) SRL;
  • Dr. Fischer Dental GmbH – o societate afiliată înfiinţată în Germania, în anul 2022.

Grupul produce lucrări protetice pe care le vinde în România şi în străinătate. Clienţii grupului Dr. Fischer sunt clinicile și cabinetele stomatologice, precum și laboratoarele de tehnică dentară.

Dr. Fischer Dental SA, societatea-mamă a grupului, a încheiat primul semestru al anului 2022 cu cifră de afaceri de 5,06 milioane de lei, cu 2% mai mică decât cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2021.
Mediul inflaționist instalat la nivel mondial în primul semestru din 2022 a afectat și continuă să afecteze o parte din activitatea Dr. Fischer. Scumpirea materialelor de producție se reflectă în creșterea costului de producție, iar scumpirea energiei a condus la creșterea implicită a cheltuielilor de transport, precum și la majorări de prețuri pe tot lanțul de aprovizionare cu materii prime și materiale, se arată în raportul de activitate al companiei Dr. Fischer Dental în primul semestru, consultat de Economica.net.

Principalii competitori ai grupului Dr. Fischer pe piaţa laboratoarelor de tehnică dentară din România sunt: Aspen Laborator Dentar SRL, Labvision SRL, Implant Expert Dental SRL, Simo’s Dental Limited SRL, Pixel Dental Lab SRL.

Citeşte şi:

https://www.economica.net/dr-fischer-dental-liderul-pietei-de-tehnica-dentara-scumpirea-energiei-a-condus-la-cresterea-implicita-a-cheltuielilor-de-transport-precum-si-la-majorari-de-preturi-pe-tot-lantul-de-aprovizionare_615616.html

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute de sondare. Primele reacţii ale candidaţilor....
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...