Dell nu va intra pe piaţa telefoanelor mobile

Directorul general de la Dell, Michael Dell, a declarat vineri că al treilea mare producător mondial de calculatoare personale se va concentra pe extinderea forţei de vânzări, creşterea pe pieţele emergente şi pe segmentul tabletelor, dar nu are în vedere o intrare pe piaţa telefoanelor mobile, transmite CNBC.
Economica.net - vin, 13 sept. 2013, 16:19
Dell nu va intra pe piaţa telefoanelor mobile

‘Trebuie să ne modificăm atenţia de la un orizont trimestrial la unul pe termen lung, cinci – zece ani, şi să ne dublăm investiţiile’, a declarat Michael Dell la o zi după de a obţinut aprobarea acţionarilor pentru a prelua compania şi a o delista de la bursă.

Michael Dell, fondatorul companiei, a apreciat că Dell controlează aproximativ 2% dintr-o industrie de 3.000 de miliarde de dolari, o industrie foarte fragmentată cu un număr mare de companii dar care pe termen mediu ar putea să ajungă la 6.000 de miliarde de dolari. Michael Dell a apreciat că una din tendinţele predominante de pe piaţă sunt clienţii care vor să-şi dezvolte propriile sisteme cloud. În plus, noile companii din sectorul tehnologic au nevoie de servere, infrastructură şi capacităţi de stocare, pe care Dell încearcă să le furnizeze. ‘Obiectul nostru principal de activitate este să ajutăm clienţii să-şi protejeze datele şi să aibă acces la ele de pe orice dispozitiv doresc’, a adăugat Michael Dell.

Întrebat ce părere are despre tendinţa de scădere globală a vânzărilor de calculatoare persoanele, Michael Dell a apreciat că firma pe care o conduce va reuşi să facă faţă acestui mediu dificil având în vedere gama de produse, mărimea şi poziţia sa de vârf. În plus, Michael Dell a atras atenţia asupra mai multor domenii de activitate, precum soluţiile pentru companii, care înregistrează creşteri în momentul actual. În schimb, Dell a spus că firma sa nu va intra pe piaţa telefoanelor mobilă ci va rămâne un revânzător al telefoanelor vândute de alte companii.

Michael Dell împreună cu fondul de investiţii Silver Lake Partners vor să retragă de la bursă compania Dell pentru a o putea transforma într-un furnizor de servicii informatice pentru întreprinderi, după modelul IBM. Acţionarii Dell şi-au dat joi acordul pentru acest plan şi vor primi 13,75 dolari în numerar pentru fiecare acţiune ordinară Dell pe care o deţin, plus un dividend special de 0,13 dolari pe acţiune. Valoarea totală a tranzacţiei este de 24,9 miliarde de dolari.

Analiştii de la CLSA estimează că piaţa de computere personale va scădea cu 7% în acest an şi cu 4,5% în 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de locuitor în Europa, potrivit unui studiu Cegedim, publicat de Type Nature,......
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) vrea să achiziţioneze 450 de banchete pentru pasageri, cu 1,85 milioane ...
Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă: UE riscă majorarea importului de gaze mai scumpe, pentru a câştiga încrederea SUA
Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă: UE riscă majorarea importului de gaze mai scumpe, pentru a câştiga încrederea ...
Uniunea Europeană (UE) ar putea importa mai multe gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, pentru a reduce deficitul comercial ...
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa, ...