Autostrada Sibiu – Făgăraș: Licitația pentru tronsonul 2, suspendată

Licitația pentru proiectarea și execuția tronsonului 2 din Autostrada Sibiu - Făgăraș a fost suspendată. Ofertele pentru acest lot de aproape 20 de kilometri urmau să fie depuse până pe 11 octombrie, însă au fost solicitate numeroase clarificări din partea firmelor interesate.
Anemona Andone - mar, 11 oct. 2022, 13:31
Autostrada Sibiu - Făgăraș: Licitația pentru tronsonul 2, suspendată

Licitația pentru proiectare și execuție “Autostrada Sibiu – Făgăraș, Tronsonul 2: km 14+253 – 34+175, Avrig – Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1)” a fost lansată pe 3 august 2022. Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 1,71 miliarde de lei și 2,02 miliarde de lei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Pasionații de infrastructură vorbesc despre sute de solicitări de clarificări în cadrul licitațiilor pentru cele patru tronsoane din Autostrada Sibiu – Făgăraș și se așteaptă la suspendări ale procedurilor și în cazul celorlalte trei tronsoane.

Rămâne de văzut ce termene noi pentru depunerea ofertelor va stabili Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după ce va răspunde la numeroasele solicitări de clarificări.

Traseul Autostrăzii Sibiu – Făgăraș pornește din dreptul localității Boița și se termină în apropierea Municipiului Făgăraș.

Lungimea autostrăzii este de 68 km și este împărțită în 4 tronsoane:

  • Tronsonul 1 Boița (A1) – Avrig Mârșa (DJ105G) – 14,2 km
  • Tronsonul 2 Avrig Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) – 19,9 km
  • Tronsonul 3 Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ105B) – 17,6 km
  • Tronsonul 4 Sâmbăta de Sus (DJ105B) – Municipiul Făgăraș/Drum de legătură cu DN1 – 16,26 km

Pentru fiecare tronson perioada de proiectare va fi de 12 luni și cea de execuție a lucrărilor va fi de 36 de luni, iar întregul proiect este finanțat din fonduri europene nerambursabile.

Valoarea totală a investiției este estimată la 7,5 miliarde de lei cu TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Daniela Dărăban (ACUE): Este esențial ca statul să achite până la 1 aprilie 2025 toate plăţile restante către furnizori de energie care au susținut schema facturilor plafonate
Daniela Dărăban (ACUE): Este esențial ca statul să achite până la 1 aprilie 2025 toate plăţile restante către furnizori ...
Până la 1 aprilie 2025 este crucial ca statul să achite toate plăţile restante către furnizorii care au prefinanţat schema de sprijin pentru a asigura condiţii egale de concurenţă cu......
România participă la târgul de turism IBTM World de la Barcelona
România participă la târgul de turism IBTM World de la Barcelona
România este prezentă la IBTM World - târgul internaţional de turism specializat pe segmentul MICE (Meetings, Incentives, ...
„Autostrada Ford Otosan” – DEx12: Teste de iluminat pe tronsonul 1, care ar putea fi dat în trafic săptămâna viitoare
„Autostrada Ford Otosan” – DEx12: Teste de iluminat pe tronsonul 1, care ar putea fi dat în trafic săptămâna ...
Lucrările la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12) se apropie de final, fiind deja efectuate teste de ...
Adrian Căciu, despre Ciucă: Are obligația să prezinte documentele care au stat la baza cheltuirii a 2 milioane de lei pentru cartea pe care a scris-o. Instituțiile abilitate trebuie să se autosesizeze
Adrian Căciu, despre Ciucă: Are obligația să prezinte documentele care au stat la baza cheltuirii a 2 milioane de lei ...
Social-democratul Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, îi cere liderului PNL Nicolae Ciucă ...