AFM amână din nou începerea Programului de casare a autovehiculelor uzate

Administraţia Fondului pentru Mediu amână din nou lansarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, pentru perioada 11 noiembrie 2022, ora 10:00 - 30 decembrie 2022, ora 14:00, înformează instituția prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 11 oct. 2022, 19:47
AFM amână din nou începerea Programului de casare a autovehiculelor uzate

În această perioadă sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor putea depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

Crearea conturilor de utilizator în aplicaţia informatică de către solicitanţii unităţi administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti se va putea realiza începând cu data de 7 noiembrie 2022.

Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, Programului Eficienţă energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic şi a Programului Rabla Plus rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

Aceasta este a doua amânare a lansării Programului care urmează să permită scoaterea din uz a maşinilor mai vechi de 15 ani şi care ar fi trebuit demarat în luna septembrie.

AFM anunţa, la finele lunii august, că unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi de utilizator, începând din 23 septembrie 2022, pentru înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

În 22 septembrie, instituţia a anunţat că Programul a fost amânat şi urmează ca unităţile menţionate să poată să-şi creeze conturile de utilizator începând cu data de 14 octombrie 2022.

Prin intermediul acestui program, cetăţenii îşi vor putea casa maşinile mai vechi de 15 ani în schimbul unui voucher de 3.000 de lei.

Suma alocată sesiunii de finanţare este de 50 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 68,54%, în......
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Firma de furnizare de energie electrică din cadrul grupului românesc Simtel Team urmează să primească și licența de ...