Complexul industrial intercoreean de la Kaesong a fost redeschis după cinci luni

Oameni de afaceri sud-coreeni au traversat luni dimineaţa frontiera şi au intrat pe teritoriul nord-coreean spre complexul industrial Kaesong, după cinci luni de la închiderea acestuia pe fondul unor tensiuni puternice în peninsulă, relatează AFP.
Economica.net - lun, 16 sept. 2013, 05:32
Complexul industrial intercoreean de la Kaesong a fost redeschis după cinci luni

Cele două ţări au ajuns săptămâna trecută la un acord cu privire la redeschiderea acestui complex, situat la aproximativ zece kilometri de frontieră, care găzduieşte 123 de întreprinderi sud-coreene.

Zeci de automobile, camioane şi personal sud-coreean au trecut frontiera, puternic militarizată, către ora locală 8.30 (2.30, ora României).

„Mi-ar plăcea să putem munci împreună, ca înainte”, a declarat proprietarul, în vârstă de 50 de ani, al unui atelier din complex, care nu a dorit să îşi spună numele.

Creată în 2004, zona de activitate de la Kaesong a fost închisă unilateral de către Phenian în aprilie, după săptămâni de tensiuni puternice în peninsulă, provocate de al treilea test nuclear nord-coreean şi o nouă salvă de sancţiuni internaţionale împotriva regimului stalinist.

Coreea de Nord şi-a retras atunci cei 53.000 de cetăţeni care munceau în aceste întreprinderi.

Phenianul a afirmat că Seulul i-a forţat mâna acţionând în mod ostil, şi anume efectuând – ca în fiecare an – manevre militare comune cu Statele Unite.

Complexul a fost ocolit de consecinţe ale unor confruntări anterioare în peninsulă.

Kaesong este o sursă preţioasă de devize străine pentru Coreea de Nord, o ţară izolată a cărei economie suferă cronic din cauza unei planificări păguboase şi unor sancţiuni internaţionale legate de ambiţiile sale nucleare.

Complexul a fost creat în 2004 în urma „diplomaţiei razei de soare” a Coreei de Sud din perioada 1998-2008 în vederea încurajării contactelor între cele două ţări surori dar inamice.

Coreea de Sud a reuşit miercuri să impună anumite condiţii Coreei de Nord. Între altele, complexul va primi investitori străini, ceea ce, speră Seulul, va descuraja Phenianul să mai adopte măsuri atât de drastice.

De asemenea, sud-coreeni au cerut compensaţii pentru întreprinderile care au pierdut sute de milioane de dolari. Cele două părţi par că au ajuns la un compromis asupra unei suspendări a taxelor şi impozitelor achitate de către firmele sud-coreene pentru acest an.

În opinia unor observatori, Kaesongul rămâne vulnerabil faţă de vicisitudinile relaţiilor intercoreene, indiferent de garanţiile prezentate.

„Sincer, sunt îngrijorat în continuare, pentru că nu se ştie niciodată. Coreea de Nord poate foarte bine să se răzgândească de pe o zi pe alta”, a declarat pentru AFP un industriaş sud-coreean care trecea frontiera. „Cine ştie dacă nu se va repeta o criză de acest fel”, se întreabă el.

Imediat, industriaşii şi cadrele sud-coreene vor inspecta liniile de producţie, pentru a decide cu privire la punerea lor în funcţiune, după cinci luni de oprire.

Potrivit Ministerului sud-coreean al Unificării, însărcinat cu relaţiile între cele două ţări, aproximativ 820 de sud-coreeni urmează să sosească luni în complex, dintre care jumătate vor rămâne peste noapte pentru a supraveghea repornirea.

„Sunt fericit că lucrurile au rvenit la normal”, a subliniat Shin Han-yong, directorul general al firmei Shinhan Trading. „Nu mi-am imaginat vreodată că acest complex va fi închis în mod definitiv. Cred că lucrurile vor decurge bine de acum înainte”, a adăugat el.

Seulul şi Phanianul au creat un Comitet de examinare a oricărei probleme ce ar putea apărea în legătură cu Kaesong. Acest comitet urmează să se asigure totodată că parcul rămâne competitiv la nivel internaţional.

Un turneu de promovare este organizat pentru octombrie, cu scopul de a convinge străini să investească la Kaesong. Însă analiştii şi-au exprimat îndoiala faţă de succesul acestuia, Kaesong fiind condus de două ţări care rămân, în mod teoretic, în război din 1953, deoarece nu s-a semnat vreodată un tratat de pace.

„Ce firmă străină raţională ar intenţiona să investească la Kaesong?”, se întreabă Aidan Foster-Carter, un expert în domeniul Coreei de Nord de la Universitatea britanică Leeds. „Există o serie de motive să nu te amesteci în toată această poveste”, scrie el în publicaţia The Wall Street Journal (WSJ).

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...