AmCham: Autorităţile trebuie să facă eforturi susţinute pentru creşterea competitivităţii economice

Economia României se menţine printre cele mai puţin competitive din regiune şi din Europa, astfel că este importantă adoptarea de politici publice şi strategii de dezvoltare economică şi creştere a competivităţii, potrivit AmCham, care propune un set de recomandări în acest sens.
Economica.net - lun, 16 sept. 2013, 11:32

Camera de Comerţ Româno-Americană – AmCham a realizat un set de recomandări pentru autorităţi în contextul lansării în urmă cu două săptămâni a raportului global al competitivităţii, elaborat de Forumul Economic Mondial, care plasează România pe locul 78 din 144 de ţări analizate.

Reprezentanţii AmCham, una dintre cele mai importante organizaţii de investitori străini din România, apreciază că România trebuie să adopte politici publice şi strategii orientate spre dezvoltare economică şi creşterea competitivităţii economiei naţionale.

În raportul Forumului Economic Mondial, România este încadrată în categoria economiilor bazate pe eficienţă, în urma analizei celor 12 determinanţi ai competitivităţii, respectiv instituţii, infrastructură, mediul macroeconomic, sănătate şi educaţie primară, învăţământ superior şi instruire, eficienţa pieţei de bunuri de consum, eficienţa pieţei muncii, dezvoltarea sectorului financiar, gradul de adoptare a noilor tehnologi, dimensiunea pieţei, gradul de sofisticare a afacerilor şi inovarea.

Raportul identifică în România printre factorii cei mai problematici pentru derularea afacerilor corupţia, nivelul taxelor, povara birocratică mare, accesul la finanţare, insuficienţa infrastructurii, inflaţia, instabilitatea politică, etica muncii precară, restricţii legate de piaţa muncii şi insuficientă capacitate de inovare.

„Tabloul economiei globale oferit de Raportul de Competitivitate al Forumului Economic Mondial rămâne un instrument relevant pentru companii şi guverne. Ascensiunea României cu două poziţii faţă de ediţia precedentă este o veste bună, însă ţara noastră se situează încă în urma multor ţări din regiune şi a statelor membre ale Uniunii Europene, astfel că se impune intensificarea eforturilor în direcţia creşterii competitivităţii economice. Dincolo de dezvoltarea competitivităţii economiei naţionale, în calitate de membru al UE, România trebuie de asemenea să contribuie la creşterea competitivităţii globale a Europei”, a declarat Valeriu Nistor, preşedintele AmCham România.

În viziunea AmCham, măsurile concrete pentru creşterea competitivităţii economice ar trebuie să includă, printre altele revizuirea şi modernizarea legislaţiei fiscale şi a sistemului fiscal, dar şi menţinerea cotei unice de impozitare, reducerea birocraţiei, asigurarea transparenţei procesului decizional prin susţinerea unui proces de consultare cu toate părţile implicate în scopul clarităţii şi consecvenţei schimbărilor legislative propuse şi respectării principiilor fundamentale de stabilitate şi transparenţă.

Totodată, AmCham recomandă politici de toleranţă zero faţă de mită printr-o aplicare eficientă a legislaţiei în domeniu şi prin implementarea schemelor de cooperare juridică internaţională pentru combaterea corupţei transfrontaliere, transparenţă totală şi responsabilizare în administrarea fondurilor publice, crearea de stimulente pentru retenţia personalului înalt calificat tehnic şi stoparea migrării forţei de muncă, după modelul cu rezultate pozitive din sectorul IT şi încurajarea investiţiilor în industrii cheie pentru export şi crearea de stimulente pentru investitori locali şi străini pe baza noilor tehnologii implementate, a numărului de locuri de muncă generate şi a valorii adăugate ridicate pentru export.

AmCham România reprezintă peste 350 de membri – companii americane, internaţionale şi locale, cu investiţii totale de peste 10 miliarde dolari şi mai mult de 200.000 de locuri de muncă create.

Te-ar mai putea interesa și
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...