Ungaria interzice racordarea la rețea a noilor sisteme fotovoltaice. Industria se declară șocată

Anunțul guvernului ungar că intenționează să suspende noile conexiuni la rețea ale instalațiilor fotovoltaice este contrar intereselor sectorului, ale populației și ale țării, a declarat Asociația Enegiei Solară din Ungaria (MNNSZ) într-un comunicat emis în week-end și preluat de Euractiv.
Mihai Nicuţ - mar, 18 oct. 2022, 09:08
Ungaria interzice racordarea la rețea a noilor sisteme fotovoltaice. Industria se declară șocată

Gergely Gulyás, reprezentant al prim-ministrului Ungariei, a anunțat joi, în cadrul ședinței de informare a Guvernului, că viitoarele instalații fotovoltaice care sunt planificate, dar care nu au fost încă autorizate, nu vor fi preluate în rețea, pentru o perioadă nedeterminată.

Ungaria negociază cu Comisia Europeană accesarea celor 9,6 miliarde EUR alocate în cadrul Fondului de Redresare și Reziliență, pe lângă cele 7,2 miliarde EUR în granturi așteptate din același mecanism.

Potrivit lui Gulyás, împrumutul din Fond ar urma să fie folosit pentru energie verde, dar deocamdată există mai multă cerere decât poate absorbi rețeaua, iar regulile vor trebui schimbate în viitor.

Guvernul intenționează să suspende noile conexiuni la rețea, ceea ce înseamnă că cei care instalează un sistem fotovoltaic pot folosi energia pe care o generează dor pentru consumul propriei gospodării.

MNNSZ a declarat că industria solară maghiară a fost șocată de anunțul lui Gulyás și a opinat că eliminarea posibilității de a se monta instalații fotovoltaice ongrid face panourile solare inutile pentru gospodării. De asemenea, industria a criticat Guvernul pentru acest anunț care contrazice eforturile anterioare ale Executivului de a încuraja adoptarea sistemelor solare. MNNSZ a atenționat că un sistem de stocare cu baterii ar putea stoca cel mult surplusul de energie generat în timpul zilei, și este costisitor.

MNNSZ consideră că, prin această mișcare, guvernul maghiar acționează împotriva dezvoltării mai degrabă decât să promoveze răspândirea sistemelor fotovoltaice și nu ajută la reducerea importurilor semnificative de energie electrică ale Ungariei.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...