Incendiul de la Arhiepiscopia Tomisului: Cine și cum ar trebui să achite dauna și de ce nu ar fi nevoie de donații sau ajutor de la Stat, așa cum a anunțat purtătorul de cuvânt al Înalt Prea Sfințitului Teodosie

Un incendiu care a pornit din pod, unde se aflau mai multe camere tehnice folosite de călugări, a afectat serios Palatul Arhieposcopiei Tomisului, una dintre clădirile simbol ale Constanței. Pagubele sunt consistente, la prima vedere, iar purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei spune că se ia în calcul inclusiv desfășurarea unei campanii de strângere de donații și se discută și cu autoritățile un posibil sprijin pentru reparații. Totuși, clădirea era asigurată, iar societatea care și-a asumat contractul ar trebui să achite mare parte din pagubă, dacă nu cumva contractul de asigurare are clauze speciale care să excludă evenimente de acest tip.
Ion Dobreanu - mar, 18 oct. 2022, 22:01
Incendiul de la Arhiepiscopia Tomisului: Cine și cum ar trebui să achite dauna și de ce nu ar fi nevoie de donații sau ajutor de la Stat, așa cum a anunțat purtătorul de cuvânt al Înalt Prea Sfințitului Teodosie

Clădirea Arhiepiscopiei Tomisului, care a fost grav afectată de un incendiu izbucnit zilele trecute, este asigurată la Asirom VIG, societate specializată în ultimii ani pe astfel de contracte, care a fost parte numai anul acesta în cel puțin două incendii majore, cu ecouri naționale. Deși încearcă, firesc în logica de afaceri, să limiteze plățile sau chiar să le evite în anumite situații prin conceperea unor contracte cu clauze complexe, Asirom VIG s-a dovedit până acum un bun plătitor, ceea ce înseamnă că va achita și mare parte din dauna suferită de Arhiepiscopia Tomisului, în condiții normale. Mai mult decât atât, contractele cu valori mari, cum este și cel de față, beneficiază de contracte de reasigurare.

Practic, firma de asigurare care a emis polița nu va plăti dauna din propriul buzunar sau va plăti doar o mică parte din daună. Partea cea mai importantă a riscului este reținută de compania de reasigurare, care, conform normelor, trebuie să fie o companie solidă. În cazul Asirom, reasigurătorul principal este întoatdeauna VIG Re, firma de reasigurare a grupului mamă din Austria. Este un al doilea plier de siguranță, care garantează că dauna va fi plătită

Pe de altă parte, Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei, spune că se ia în calcul inclusiv varianta organizării unei campanii de donații pentru a strânge banii necesari sau obținerea unui sprijin de la autorități. „Sigur, în momentul în care stabilim o campanie de donare vă informăm. E şi aceasta în discuţie, dar la acest moment nu am hotărât cum şi ce facem. Luăm în calcul toate variantele posibile. Vom discuta şi cu autorităţile locale, dacă e nevoie şi cu cele centrale, dat fiind că clădirea Arhiepiscopiei este o clădire oarecum de patrimoniu, nu e de clasa A, dar e de patrimoniu şi atunci vedem ce spune şi legislaţia, cum putem să rezolvăm această chestiune.”, a spus Eugen Tănăsescu, citat de News.ro.

Cât este prima de asigurare pentru obiective ca cel din Constanța și care sunt situațiile în care pot apărea probleme

Așa cum a mai arătat Economica și cu alte ocazii când incendii au afectat obiective importante provocând daune substanțiale, contractele de asigurare cu valori mari sunt negociate, iar asigurătorul își iau, în general, marje de siguranță.  În funcție de clauzele contractuale, apare și posibilitatea ca dauna să nu fie plătită integral. În primul rând, dacă Arhiepiscopia nu a impus altfel, asigurătorul a prevăzut o franciză, care în general, în astfel de situații, este undeva între 5 și 10% din valoarea daunei. Clientul, altfel spus va primi doar 90-95% din pagubă. În al doilea rând, faptul că a fost deschis un dosar penal pentru distrugere va îngreuna procedurile de despăgubire, existând posibilitatea să fie așteptate mai întâi concluziile procurorilor. Totuși și acest impediment poate fi depășit cu bunăvoința asigurătorului, care poate decide să achite dauna înaintea finalizării anchetei, așa cum s-a mai întâmplat în alte situații. În ceea ce privește valoarea primei pe care a plătit-o Arhiepiscopia pentru asigurare, contractul este confidențial, însă, în general, pentru astfel de clădiri costul nu sare de 0,5% din valoarea proprietății asigurate.

Media este undeva chiar între 0,1 și 0,2%, însă având în vedere faptul că, așa cum au arătat și reprezentanții Arhiepiscopiei, clădirea conținea mult lemn vechi, dar și faptul că se lucrează cu foc deschis (lumânări), cel mai probabil prima de asigurare a mers spre un procent maxim. Așadar, dacă Palatul este evaluat la câteva milioane de euro, conform datelor vehiculate zilele acestea, prima de asigurare a fost cel mai probabil la nivelul a câteva mii de euro, posibil puțin peste 10.000.

Un motiv de neplată ar putea fi, dacă contractul prevede astfel, faptul că zona unde a pornit focul a fost construită fără autorizație, conform celor afirmate de oficialii din Constanța.  

În aceste condiții, însă, în mod normal asigurarea nici nu ar fi trebuit să fie încheiată. Există, totuți, destule situații în care au fost despăgubite construcții fără autorizație.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui mai nou tren care circulă pe rețeaua feroviară din România. "Săgeata......
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 59%, a anunțat ...
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei porcine africane
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei ...
Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine ...
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, ...