Exxon Mobil a plecat cu mâna goală din Rusia, după naţionalizarea proiectului Sahalin-1 de către Moscova

Exxon Mobil a anunţat luni că a părăsit complet Rusia, după ce preşedintele Vladimir Putin i-a expropriat proprietăţile, în urma a şapte luni de discuţii privind transferul ordonat al pachetului său de 30% deţinut la proiect petrolier major Sahalin-1, transmite Reuters.
News.ro - mar, 18 oct. 2022, 09:58
Exxon Mobil a plecat cu mâna goală din Rusia, după naţionalizarea proiectului Sahalin-1 de către Moscova

Exxon nu a spus dacă a primit vreo compensaţie pentru activele pe care le evaluase la peste 4 miliarde de dolari, scrie News.ro.

Un purtător de cuvânt al Exxon a refuzat să comenteze dacă va continua să conteste confiscarea printr-un proces de arbitraj internaţional, o posibilitate semnalată în august.

Plecarea Exxxon ilustrează ciocnirea dintre Occident şi Rusia din cauza energiei, în urma invadării Ucrainei de către Moscova, la sfârşitul lunii februarie, şi a ameninţărilor cu utilizarea armelor nucleare împotriva ţării şi a susţinătorilor acesteia, scrie News.ro.

BP, TotalEnergies, Equinor şi Shell au transferat proprietăţi partenerilor ruşi sau au lăsat operaţiunile în urmă.

”Am depus toate eforturile pentru a discuta cu guvernul rus şi cu alte părţi interesate”, a spus purtătorul de cuvânt al Exxon.

Compania a declarat că ”a părăsit în siguranţă” Rusia, după ce, la începutul acestei luni, guvernul ”i-a reziliat unilateral” interesele în proiectul de petrol şi gaze Sahalin-1, cel mai mare din ţară, scrie News.ro.

Exxon a încercat să renunţe la operaţiunile Sahalin-1 de la 1 martie, când a anunţat că va abandona toate activele sale de peste 4 miliarde de dolari, lăsând deschisă posibilitatea de a vinde Sahalin-1. Acesta a spus că ”va coordona îndeaproape” transferul operaţiunilor cu partenerii săi – compania rusă Rosneft, ONGC Videsh din India şi SODECO din Japonia, pentru a se asigura că acesta va avea loc în siguranţă.

În aprilie, Exxon a dezvăluit o rrevizuire în scădere a activelor, cu 3,4 miliarde de dolari, la ieşirea din Rusia, şi luna aceasta a semnalat un cost de depreciere de 600 de milioane de dolari, înregistrat în trimestrul al treilea, pentru active neidentificate, scrie News.ro.

Exxon şi-a evaluat participaţiile din Rusia la peste 4 miliarde de dolari.

Pe 7 octombrie, Putin a confiscat acţiunile Exxon în societatea mixtă de producţie de petrol şi le-a transferat unei companii controlate de guvern, scrie News.ro.

În august, Putin a semnat un prim decret despre care Exxon a spus că face dificilă o ieşire sigură pentru mediu din Sahalin-1.

Producătorul american a reacţionat la decretul din august emiţând ”o notă de diferenţă”, un pas legal înainte de arbitraj. Citeşte mai departe pe News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Numărul şomerilor în Germania a crescut în decembrie mai mult decât se estima, semn că încetinirea celei mai mari economii europene afectează soliditatea pieţei forţei de muncă, transmit......
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat mai mult decât se estima în decembrie, ajungând la cel mai redus din ...
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China va extinde subvenţiile pentru consum, în vederea includerii telefoanelor mobile inteligente şi a altor produse electronice, ...
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare s-au menţinut pe un trend ascendent în anul 2024, cu o rată anuală ...